Aproape jumătate dintre britanici declară că ar vota pentru ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană la un eventual referendum pe acest subiect, reiese dintr-un sondaj al institutului YouGov, care confirmă euroscepticismul dominant în Marea Britanie, potrivit AFP.
Astfel, 49% dintre britanici ar opta pentru ieşirea ţării din UE, 28% pentru rămânerea în blocul comunitar, iar 17% sunt indecişi în privinţa acestei chestiuni.
Acelaşi sondaj, realizat în Germania, arată că 57% dintre cei intervievaţi sunt favorabili rămânerii în UE, 25% s-ar pronunţa pentru părăsirea Uniunii, iar 9% se declară indecişi, adaugă sursa citată. În Franţa, procentele sunt de 43% pentru rămânerea în UE, 32% împotrivă şi 10% se declară indecişi.
În ce priveşte perspectivele europene, locuitorii tuturor celor trei ţări sunt în majoritate pesimişti: francezii în proporţie de 66%, britanicii de 65%, germanii de 54%. Datele sunt incluse în cel mai recent barometru EuroTrack, realizat de YouGov în Marea Britanie, Germania, Franţa, Danemarca, Suedia, Finlanda şi Norvegia, în perioada 19-28 octombrie.
Cum semnalele britanice sunt din ce în ce mai dese şi mai îngrijorătoare, Germania a decis să reacţioneze prin persoana cancelarului Angela Merkel. Aceasta a avertizat Marea Britanie în privinţa gândurilor de a întoarce spatele Europei, cerându-i premierului David Cameron să colaboreze pentru evitarea unui impas în discuţiile despre bugetul UE din cursul lunii noiembrie.
Liderii s-au întâlnit la Londra în încercarea de a atenua diferenţele privind un buget UE în valoare de 1000 de miliarde de euro, care ameninţă să blocheze un acord şi alimentează temerile că Londra se îndepărtează de Uniunea celor 27 de naţiuni.
Descriind planurile de creştere ale bugetului UE drept "ridicole", Cameron a ameninţat că se va opune oricărei înţelegeri despre care crede că nu este în interesul Marii Britanii şi va insista pentru o îngheţare în termeni reali.
Cu toate acestea, oficialii germani sunt exasperaţi de ceea ce percep ca alunecarea Londrei spre marginile Europei, un sentiment consolidat săptămâna trecută, după ce Parlamentul britanic a votat cererea pentru o reducere în termeni reali a bugetului UE.
Anterior, cancelarul german a declarat că nu îşi poate imagina o Europă fără Marea Britanie, cea de-a şasea economie ca mărime din lume, care se bazează pe UE pentru jumătate din comerţul său.