x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria raportează un număr record de decese zilnice provocate de COVID-19

Bulgaria raportează un număr record de decese zilnice provocate de COVID-19

09 Noi 2021   •   11:20
Bulgaria raportează un număr record de decese zilnice provocate de COVID-19

Bulgaria a raportat marți un număr record de decese zilnice cauzate de coronavirus, în condițiile în care țara cu cei mai puțini vaccinați din Uniunea Europeană se confruntă cu al patrulea val al pandemiei, potrivit datelor oficiale citate de Reuters.

Numărul noilor infecții a fost de 5.286, în scădere față de vârful înregistrat la sfârșitul lunii octombrie, în timp ce 334 de persoane au murit din cauza virusului, cel mai mare număr zilnic de decese de la începutul pandemiei.

Peste 8.500 de persoane au fost spitalizate, dintre care 734 în unități de terapie intensivă.

Țara a introdus luna trecută un permis de intrare pentru sănătate în majoritatea spațiilor închise, într-un efort de a limita răspândirea infecției și de a accelera vaccinările, în condițiile în dare doar 30% dintre adulți sunt complet vaccinați.

Peste 250.000 de persoane au primit cel puțin o doză de când permisul de sănătate a devenit obligatoriu, la 21 octombrie.

Mulți bulgari rămân sceptici cu privire la vaccinuri, pe fondul neîncrederii înrădăcinate în instituțiile statului, al dezinformării și al mesajelor contradictorii ale politicienilor și experților, înainte de alegerile parlamentare care vor avea loc la 14 noiembrie.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: covid bulgaria