Conservatorii britanici, în opoziţie, au cerut luni ca premierul Gordon Brown să le prezinte scuze după ce unul dintre consilierii apropiaţi ai acestuia a recunoscut că a trimis mesaje calomnioase la adresa lor.
"Consider că primul-ministru trebuie să prezinte scuze. Personal, vreau scuze", a declarat luni Nadine Dorries, deputată conservatoare, citată de AFP. Dorries face parte dintre membrii "tories" vizaţi de un proiect de campanie de calomnii transmise prin e-mail între responsabili cu comunicarea ai premierului Brown şi dezvăluite într-un blog politic.
În urma acestei dezvăluiri incendiare, Damian McBride, consilier apropiat al premierului, şi-a prezentat demisia sâmbătă, după ce a recunoscut că este autorul mail-urilor. Aceste mesaje vizau să răspândească zvonuri total nefondate, de exemplu, privitoare la starea de sănătate a unor membri "tories", printre care şi liderul lor, David Cameron.
Premierul Brown s-a văzut, astfel, propulsat peste noapte în ochiul ciclonului. În încercarea de a-l scoate din vârtej, un putător de cuvânt al său a asigurat că "nici primul-ministru, nici nimeni altcineva din Downing Street nu au avut cunoştinţă de aceste mail-uri". Efort zadarnic, deoarece nu a reuşit să calmeze furia opoziţiei, al cărei purtător de cuvânt pentru afaceri externe, William Hague, şi el vizat de campania de calomnii, a pretins la rândul său scuze din partea premierului laburist.
Citește pe Antena3.ro