x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Camuflați în imigranți, gata să atace Europa

Camuflați în imigranți, gata să atace Europa

de Şerban Mihăilă    |    07 Sep 2016   •   10:10
Camuflați în imigranți, gata să atace Europa
Sursa foto: AP

Susținătorii rețelei teroriste Stat Islamic (SI) confirmă existența „celulelor în adormire” pe continentul european și afirmă că acestea sunt pregătite să lanseze atacuri de o amploare fără precedent asupra țintelor civile, susține site-ul „Express.co.uk”, care a examinat mesaje postate de islamiști radicali pe canalul Telegram, aplicație similară cu WhatsApp.
Alegațiile jihadiștilor sunt confirmate de experți.

Infiltrați printre sutele de mii de imigranți care au pătruns în spațiul Uniunii Europene în ultimul an, jihadiștii s-au strecurat în mai multe state occidentale, unde au început să se organizeze și să comită atacuri. Între aceștia, se numără Mohammad Daleel, un refugiat sirian de 27 de ani, care nu a reușit să obțină azil în Germania și s-a aruncat în aer în apropierea unui festival în aer liber. La scurt timp, SI a anunțat că Daleel era „soldat al Califatului”, iar poliția a precizat că, până în momentul exploziei, jihadistul s-a aflat în contact telefonic permanent cu un interlocutor necunoscut. La rândul lor, serviciile de informații au vorbit la unison despre o coordonare eficientă între extremiștii care intră în Europa camuflați în refugiați și cei ajunși pe continent înaintea lor. „Express.co.uk” a intrat în posesia unor mesaje trimise online de susținători ai SI prin intermediul aplicației Telegram, unul dintre principalele canale de comunicare ale teroriștilor, în care jihadiștii susțin că numeroase „celule în adormire” sunt gata de lovituri de o amploare comparabilă cu atacurile din Nisa și Paris sau chiar mai sângeroase. Jihadiștii afirmă că s-au format și continuă să se pună bazelor mai multor celule teroriste, pregătite pentru numeroase atacuri, care pot veni oricând, „sub mai multe forme”. Ei consideră că victimele atacurilor din Nisa și Paris și-au meritat soarta, pentru că nu și-au convins liderii să nu se implice în războiul din Siria.

Cod roșu pe bătrânul continent

Experți internaționali citați de site-ul britanic declară că europenii nu-și pot permite să ignore aceste avertismente apărute pe Telegram, aplicație care a furnizat în trecut numeroase informații veridice asupra atacurilor organizate de SI. Colin Clarke, cunoscut expert american în științe politice, atrage atenția asupra strategiei SI, care planifică loviturile minuțios și a dovedit până acum răbdare în lansarea atacurilor. „Avem de-a face cu o grupare care acționează cu o răbdare foarte mare și, astfel, dacă există jihadiști infiltrați deja în diferite state europene, aceștia s-ar putea afla în plin proces de colectare a logisticii și materialelor necesare pentru declanșarea unui atac ce ar putea fi comis în orice moment”, spune Clarke. „SI este adepta tactici de a-i încuraja pe «lupii singuratici» de pe întreg mapamondul să atace în numele său. Nu aș respinge însă posibilitatea ca gruparea să aibă combatanți pre-poziționați pentru a lovi Europa”, a spus el. Anul trecut, Oficiul European de Poliție (Europol) își exprima îngrijorarea față de posibilitatea ca jihadiștii să se antreneze deja în Europa.

×