x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Canalul Fox nu-l vrea pe Obama în prime-time

Canalul Fox nu-l vrea pe Obama în prime-time

de Irina Cristea    |    28 Apr 2009   •   00:00

Pentru prima dată în istoria SUA, unui preşedinte american îi este refuzată apariţia în direct de un important canal mass-media. Potrivit publicaţiei Hollywood Reporter, citată de Mediafax, postul american de televiziune Fox a refuzat să-i acorde lui Barack Obama timp de antenă în prime-time.



Astfel, în loc să transmită în direct discursul lui Obama la încheierea primelor 100 de zile de mandat, canalul Fox a preferat să îşi vadă de programul obişnuit şi să difuzeze serialul "Lie to Mie", care se bucură de mare succes. "The Fox Broadcasting Company nu va difuza conferinţa preşedintelui.

Reţelele de televizune asociate Fox, Fox News Channel şi Fox Business Network, vor transmite evenimentul în întregime. Fox va anunţa telespectatorii la momentul începerii conferinţei, că evenimentul poate fi vizionat pe Fox News Channel şi Fox Business Network", se arată în declaraţia oficială.
ABC, CBS şi NBC au emis la rândul lor declaraţii în care anunţau că vor transmite live conferinţa.

CE-I MULT STRICĂ
Deşi au existat multe voci care au politizat în interpretare decizia Fox, se pare că mulţi radiodifuzori sunt deranjaţi de solicitările de spaţiu frecvente ale preşedintelui Barack Obama, în condiţiile în care fiecare întrerupere a programului obişnuit costă reţelele de televiziune milioane de dolari din publicitate.

Până la acest moment, Fox a transmis celelalte trei evenimente post-inaugurare şi chiar a amânat cel mai popular show-tv al său, American Idol, pentru a face loc intervenţiei televizate a preşedintelui american.

Potrivit unei instituţii de cercetare independente, Center for Media and Public Affairs, buletinele de ştiri din seara discursului au acoperit activitatea Preşedintelui Obama mai mult decât cea a foştilor preşedinţi George W. Bush şi Bill Clinton la un loc, în timpul primelor lor 50 de zile de mandat. Studiul a indicat că ştirile au fost preponderent pozitive.

×
Subiecte în articol: externe