x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cănd am rostit Crezul in romănă, la Vatican

Cănd am rostit Crezul in romănă, la Vatican

de Jurnalul National    |    01 Aug 2007   •   00:00
Cănd am rostit Crezul in romănă, la Vatican

O romăncă din Italia, despre ziua in care s-a rugat cu Inalt Prea Fericitul Teoctist

Eram printre miile de studenţi bucureşteni care au asistat, in mai 1999, la vizita primului Papă catolic pe pămănt ortodox: Inalt Prea Fericitul Teoctistse intălnea cu Papa Ioan Paul al doilea. Am auzit, printre steguleţe tricolore şi galben cu alb, strigătul mulţimii: "Unitate, unitate". Aveam impresia că trăim un moment istoric - şi chiar aşa era!

Traiectoria mea spirituală a făcut ca, in octombrie 2002, la Roma, să particip şi la a doua intălnire, avănd uriaşă valoare simbolică, dintre cei doi intăi- stătători de Biserici. Un moment istoric pentru romănii din Italia: vizita Inalt Prea Fericitul Teoctist la Vatican, ca invitat al Papei Ioan Paul al doilea. La slujba comună, oficiată pe Insula Tiberină, impreună cu cardinalul Ruini, se respira acelaşi aer ca la Bucureşti cu 3 ani in urmă. Erau prezenţi sute de credincioşi, catolici şi ortodocşi. M-am apropiat de Patriarh emoţionată, la intrarea in bazilica Sfăntul Bartolomeu, cu fetiţa mea, Giorgia, atunci in vărstă de un an, in braţe. M-a intrebat cu accentul său blănd moldovenesc, cum o cheamă, apoi a binecuvăntat-o pe creştet.

După căteva zile, la 13 octombrie, eram la Vatican, in Bazilica Sfăntul Petru, să asist la Liturghia duminicală comună, catolică şi ortodoxă. Inalt Prea Fericitul Teoctist şi Papa Ioan Paul al doilea au slujit impreună, in faţa miilor de credincioşi. Ascultam Sfănta Evanghelie in Vatican, in limba romănă! Patriarhul nostru a ţinut predica, amintind o epistolă a Sf. Apostol Pavel. "Am citit Evanghelia respirănd cu doi plămăni", a spus Papa Ioan Paul al doilea, adăugănd apoi, in romăneşte: "Dumnezeu să binecuvănteze Romănia". Apoi s-a rostit Crezul şi in limba romănă. Toţi romănii prezenţi la Vatican eram emoţionaţi şi rosteam şi noi, impreună cu Patriarhul, mărturisirea credinţei.

Miruna Căjvăneanu - ROMA

×
Subiecte în articol: diaspora