Granița dintre bine și rău este, uneori, într-atât de fină, încât este explicabil cum de un om de bună credință ajunge să comită o faptă despre care este convins că este bună, dar care este rea, în ochii altui om, și el de bună credință.
Așa este cazul familiei Counceller, din Connersville, Indiana, care a fost amendată cu 500 de dolari, de Departamentul Resurselor Naturale (DNR), pentru că a salvat de la moarte un pui de căprioară, după cum informează Associated Press.
Soții Counceller au găsit puiul de căprioară în urmă cu trei ani, întins pe prispa unei case, plin de răni infectate. L-au îngrijit și l-au păstrat în curtea fermei. Au evitat să notifice oficialitățile , fiindcă cea mai probabilă decizie a acestora ar fi fost să eutanasieze animalul, fiindcă nu ar fi supraviețuit în sălbăticie, după ce fusese ținut în captivitate o perioadă îndelungată de timp.
Salvatorii puiului au încercat să îl plaseze la centrele de salvare a animalelor, la grădini zoologice și la ferme de cărpioare, dar nimeni nu a vrut să-l preia, temându-se că ar putea fi infestat cu o boală contagioasă.În vara anului trecut, după ce DNR a respins cererea de adoptare a căprioarei de către familia salvatoare și a anunțat intenția de a eutanasia animalul, acesta a „dispărut”. Soții Counceller au preferat să îi dea șansa –chiar așa, infimă- de a supraviețui în sălbăticie.
Politica DNR este oamenii trebuie să evte, pe cât posibil, contactul cu animalele sălbatice, fiindcă acestea „pot suferi de boli și pot purta paraziți care se pot transmite la oameni”.
Soții Counceller au atacat amenda primită de la DNR, iar procesul lor e pe cale să devină unul dintre cele mai faimoase ale momentului, în Statele Unite. Pe Facebook a fost lansată o inițiativă de susținere a celor doi, iar pagina respectivă a devenit, rapid, virală. Zeci de mii de oameni au transmis mesaje de suport pentru cei doi și de revoltă la adresa oficialilor DNR, iar câteva sute chiar au anunțat că se vor prezenta la proces.
Pe de altă parte, unii au criticat ceea ce au numit inconștiența celor doi, care, în primă fază, s-au expus pe ei, pe familia lor și pe vecinii lor unei posibile infecții periculoase, iar ulterior, prin eliberarea căprioarei în sălbăticie, au expus animalele sălbatice unor boli posibil contactate de căprioară în decursul captivității.
Soții Counceller și-au motivat decizia de a ataca amenda, cu riscul de a pierde procesul și de a-și mări, astfel,substanțial paguba, prin credința lor nestrămutată că au făcut o faptă bună: „Câteodată, legile DNR nu sunt juste. Câteodată, este vorba de bunul simț și ceea ce este corect în ochii lui Dumnezeu. Iar pentru asta, trebuie să iau atitudine”, a declarat doamna Counceller.
Citește pe Antena3.ro