Candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) la funcţia de primar al municipiului Chişinău, Ion Ceban, propune crearea în cadrul Primăriei Capitalei a unui departament al relaţiilor bilaterale cu România.
El a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că, în cazul în care va ajunge primar al Chişinăului, va modifica organigrama Primăriei şi va crea un departament care să gestioneze relaţiile cu partenerii din România.
Pentru această funcţie, Ceban l-a propus pe contracandidatul său la funcţia de primar din Partidului Unităţii Naţionale, Octavian Ţîcu, care în urma alegerilor de duminică s-a clasat al patrulea cu 4,76%.
"Vreau să ştiţi că avem foarte multe proiecte bilaterale cu România, cu Bucureşti, cu Arad, cu Alba Iulia, cu Iaşiul. În acest sens, nemijlocit, vreau să propun domnului Ţîcu sau echipei sale să preia conducerea unui nou departament al relaţiilor bilaterale şi proiectelor investiţionale care vin din România. Ştiu că se poate face mult în acest sens şi voi face", a afirmat Ion Ceban.
Candidatul PSRM, Ion Ceban, a obţinut un scor de 40,16% din voturi la alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău, care s-au desfăşurat duminică. El urmează să îl întâlnească în turul al doilea al alegerilor locale, de pe 3 noiembrie, pe candidatul Blocului "ACUM", Andrei Năstase, care a atras 31,09% din voturi.