x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cannabisul tâmpeşte

Cannabisul tâmpeşte

de Sînziana Stancu    |    28 Iul 2009   •   00:00

Cannabisul provoacă boli mintale şi chiar cei care au abandonat viciul dau uneori semne de comportament schizofrenic.



Acestea sunt constatările recente făcute de către cercetătorii britanici de la Institutul de Psihiatrie din cadrul King's College din Londra, citaţi de Daily Mail. Ei au testat 22 de studenţi sănătoşi, între care 50% au prezentat o reacţie psihotică acută când li s-a injectat principala substanţă a drogului, THC. Cercetătorii au mai constatat o serie de asemănări cu simptomele schizofreniei la aceşti subiecţi. Concluzia, în premieră, a  specialiştilor a fost că drogul este prima cauză a bolilor mintale. Până acum, despre canabis se spunea că îi afectează doar pe consumatorii care sufereau deja de tulburări sau boli mintale. Subiecţilor li s-a observat comportamentul şi li s-au admistrat teste cu întrebări şi răspunsuri, după ce li s-a injectat THC. S-a constatat că subiecţii aveau deficienţe de memorie, se concentrau greu, erau confuzi  şi aveau reacţii fizice întârziate. Rezultatele studiului au fost publicate în revista de specialitate Psychological Medicine.

×
Subiecte în articol: externe