Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Dreptul celui puternic” revine: ce înseamnă atacul SUA asupra Venezuelei pentru lume
Atacul militar al Statelor Unite asupra Venezuelei, soldat cu capturarea liderului autoritar Nicolás Maduro, marchează un moment de cotitură pentru ordinea internațională. Dincolo de justificările oficiale, operațiunea ridică întrebări majore despre dreptul internațional, responsabilitatea marilor puteri și consecințele globale ale politicii „dreptului celui puternic”. Ce greșeli a făcut Washingtonul, ce urmează pentru Rusia și de ce China nu vede în acest episod un „permis” pentru Taiwan – explică Hanna Shelest, expert ucrainean în securitate internațională.
A avut SUA dreptul să lanseze o operațiune militară în Venezuela?
Evenimentele din 3 ianuarie au trezit un puternic sentiment de déjà vu, amintind de anul 1999 și de dezbaterile aprinse privind conceptul de Responsabilitate de a Proteja (R2P) și intervenția umanitară. Cele mai cunoscute precedente rămân Kosovo (1999) și Libia (2011), iar Statele Unite au încercat să aplice aceeași logică și în Irak, atât în 1991, cât și în 2003.
Ideea de bază a R2P este că, atunci când într-un stat au loc încălcări grave și sistemice ale drepturilor omului, comunitatea internațională poate interveni militar pentru a le opri. Problema apare însă atunci când trebuie stabilit cine decide dacă a fost depășit pragul critic și cine are dreptul să intervină.
În cazul Venezuelei, ambele condiții invocate istoric pentru o intervenție – incapacitatea ONU de a acționa și existența unor abuzuri grave – pot fi considerate îndeplinite. Totuși, dreptul internațional nu conține o normă explicită care să consacre R2P, ceea ce readuce în discuție problema suveranității statului.
Mai mult, SUA ar fi putut construi o justificare juridică solidă, pornind de la nerecunoașterea alegerilor din Venezuela de către numeroase state, sancțiunile internaționale și lipsa legitimității lui Maduro. Însă Washingtonul a ales o altă cale – una care i-a subminat propriile argumente.
Greșeala majoră a Washingtonului: acuzațiile greșite
Cea mai mare problemă a intervenției americane este că Nicolás Maduro nu a fost capturat pentru crimele regimului său, ci sub acuzații de „narco-terorism”. În documentele oficiale nu există nicio referire la represiunea brutală, la încălcările sistematice ale drepturilor omului sau la responsabilitatea politică a liderului venezuelean.
Această abordare amintește de cazul Saddam Hussein. Deși capturarea sa a fost inițial salutată, procesul și execuția ulterioară l-au transformat, paradoxal, într-un „martir” pentru o parte a populației. Riscul este ca Maduro să urmeze același traseu simbolic.
Dacă ar fi fost judecat pentru crimele regimului său, chiar în Venezuela sau de un tribunal internațional, SUA ar fi beneficiat de mult mai mult sprijin regional. În schimb, reacțiile negative din America Latină au început deja să apară.
Un precedent periculos pentru liderii lumii
Capturarea liderului unui stat suveran de către SUA creează un precedent fără egal în secolul XXI. Până acum, exista certitudinea că liderii străini – chiar și cei ostili – beneficiază de imunitate personală, inclusiv pe teritoriul american, în timpul reuniunilor ONU.
După Venezuela, această garanție pare zdruncinată. Mesajul transmis este clar: dacă Washingtonul consideră un lider „ilegitim”, acesta nu mai este în siguranță. Rezultatul? O adevărată cutie a Pandorei, care alimentează temeri în capitalele din întreaga lume.
Revine SUA în rolul de „jandarm global”?
Donald Trump oscilează între izolaționism și demonstrații de forță. Compromisul posibil este o revenire la logica Doctrinei Monroe: SUA ca „polițist continental” în America, dar mai puțin implicată în Europa sau Asia.
Pentru Europa, acest lucru înseamnă un lucru clar: mai puțină Americă.
Rusia, marele perdant al crizei din Venezuela
Pentru Kremlin, capturarea lui Maduro este o lovitură strategică majoră. Rusia fusese garantul securității sale, furnizase sisteme de apărare și asigurase protecția personală a liderului venezuelean. Toate acestea s-au dovedit inutile.
Este a doua oară într-un interval scurt când Moscova eșuează ca garant al regimurilor autoritare, după Siria și căderea lui Assad. Consecința este gravă: dictatorii care mizau pe protecția Rusiei încep să se îndoiască de valoarea acestei alianțe.
În același timp, Moscova va folosi precedentul venezuelean pentru a-și justifica viitoarele acțiuni, exact cum a făcut după Kosovo sau Irak.
Va ataca Trump state democratice sau membri NATO?
În ciuda temerilor, un scenariu de tip Venezuela aplicat unei țări NATO este extrem de puțin probabil. Astfel de operațiuni necesită luni de pregătire și aprobarea unui număr mare de instituții. În plus, reacția Congresului și costurile politice interne ar fi uriașe.
Operațiunea din Venezuela are, în schimb, un puternic scop intern: lupta împotriva drogurilor, un subiect-cheie pentru electoratul american. Trump va folosi capturarea lui Maduro ca dovadă că „a protejat America”, un mesaj perfect calibrat pentru alegerile legislative din 2026, potrivit unei analize European Pravda.
Citește pe Antena3.ro
