Cardinalul australian George Pell, al treilea oficial la Vatican, a fost acuzat de multiple abuzuri sexuale, conform autorităţilor din Victoria, Australia, joi.
“Cardinalul Pell a fost inculpat şi este chemat să se prezinte pentru audieri la Tribunalul din Melbourne pe data de 18 iulie.”, a declarat Shane Patton, comisar adjunct în cadrul poliţiei din statul australian Victoria.
Cardinalul George Pell a negat acuzaţiile. “Abia aştept să ajung în faţa curţii. Sunt inocent în ceea ce priveşte aceste acuzaţii. Acestea sunt false. Întreaga idee de abuz sexual este respingătoare pentru mine.”, a spus cardinalul.
Într-un comunicat al Vaticanului se afirmă că George Pell seva întoarce cât mai curând posibil în Australia pentru a răspunde acuzaţiilor.Cardinalul a fost acuzat şi în trecut de pedofilie.
Sursă: HUFFPOST