Ministrul german al dezvoltării Dirk Niebel a pledat, într-un interviu acordat publicaţiei Bild, pentru redistribuirea către persoanele sărace a cărnii de cal retrase de la vânzare în urma etichetării frauduloase drept carne de vită, informează agerpres.ro.
''Peste 800 de milioane de persoane mor din cauza foametei în întreaga lume şi din nefericire în Germania există şi oameni cu dificultăţi financiare. Cred că nu se poate ca, aici în Germania, să aruncăm o hrană bună'', a spus Niebel.
Opoziţia a criticat declaraţia ministrului, catalogând-o "absurdă" şi jignitoare pentru săraci. Ideea a fost susţinută, însă, de prelatul Bernhard Felmberg, de la Biserica Evanghelică a Germaniei.
"Noi, ca biserică, găsim mentalitatea care ne îndeamnă să aruncăm hrană comestibilă îngrijorătoare. Cum şi dacă ar trebui să distribuim produsele în chestiune ar trebui măcar cântărit. Să arunci mâncare care poate fi consumată fără riscuri este la fel de rău ca a-i pune o etichetă falsă. Nu aruncarea ei este soluţia", a mai spus prelatul.
Un scandal de amploare afectează de câteva săptămâni industria agroalimentară, depăşind graniţele Europei după ce, în Marea Britanie, a fost descoperită carne de cal în lasagna etichetată ca fiind carne de vită. Numeroase produse semipreparate au fost retrase din magazine în circa 15 ţări europene, dar şi în Hong Kong.