x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CARTELURILE MORŢII ALBE / Topitor de cadavre, o "meserie" bine plătită

CARTELURILE MORŢII ALBE / Topitor de cadavre, o "meserie" bine plătită

28 Feb 2009   •   00:00

Santiago Meza Lopez (45 de ani), supranumit "El Pozolero", de la o celebră supă mexicană, a recunoscut că a dizolvat în acid vreo 300 de cadavre primite de la asasini plătiţi. În Mexic, unde câte zece morţi sunt atribuiţi zilnic cartelurilor drogurilor, se consideră că a fi "topitor de cadaver" este o meserie ca oricare alta, doar că mai rentabilă.



În 2008, aproximativ 5.300 de morţi violente au fost cauzate de activităţile criminale ale cartelurilor drogurilor. Ucigaşii cu simbrie "sunt mândri de munca lor, deoarece spun că se duc la lucru", explica psihologul mexican Feggy Ostrosky, la o reuniune a specialiştilor în domeniu care a avut loc recent la Mexico City, potrivit AFP. Ea a intervievat în închisoare peste 270 de criminali, mai mult sau mai puţin periculoşi, dintre care unii erau asasini în cadrul cartelurilor. Ei lucrează "repede şi bine", au puţine contacte cu şefii lor, care "nu îi cheamă decât ca să le dea câte o ţintă de eliminate", folosind coduri create de ei, a adăugat Ostrosky.

"Componenta economică are incontestabil o putere de atracţie majoră", a subliniat Martin Barron, jurist şi cercetător la Institutul de Ştiinţe Penale (Inacipe) din Mexic, citând cazul "topitorului", un fost zidar. "Îi plătesc cu 600 de dolari pentru a dizolva un cadavru. Dacă ar fi rămas zidar, cât ar fi câştigat? Credeţi că ar fi câştigat uşor 600 de dolari?", a spus Barron.

GALERIA ORORILOR
Ucigaşii cu simbrie sunt psihopaţi, "nu nebuni, adică sunt chiar raţionali", dar impermeabili la milă şi la cel mai mic sentiment de vinovăţie, a explicat Ostrosky. Dar cariera lor nu depăşeşte în medie trei ani: sunt asasinaţi de rivalii sau de şefii lor. "Unui astfel de ucigaş, specializat de altfel în decapitări, îi era atât de ruşine că nu ştie să scrie şi să citească, încât era pe punctul de a roşi, dar în acelaşi timp nu îi era deloc jenă să ne povestească asasinatele pe care le-a comis", preciza Ostrosky.

În galeria ororilor cartelurilor din ultimii ani se află asasinate în masă, maldăre de cadavre decapitate, o victimă decapitată căreia i s-a înlocuit capul cu unul de porc, cadavre dizolvate în acid. În faţa acestor grozăvii, reacţia societăţii mexicane a constat doar în umor negru, a constatat cu regret Barron. "Două cântece au fost deja compuse despre «topitor». Dacă un grup muzical le interpretează şi publicul le ascultă, atunci acest om a fost acceptat într-un anumit fel. Înseamnă că societatea s-a obişnuit deja?", a conchis Barron.

×
Subiecte în articol: externe