x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Casa Albă a autorizat CIA să extindă folosirea de drone în Pakistan

Casa Albă a autorizat CIA să extindă folosirea de drone în Pakistan

04 Dec 2009   •   00:00

Pentru a căuta şi ataca talibanii şi membrii al-Qaida, Casa Albă a autorizat CIA să extindă folosirea de drone în Oakistan. Autorizaţia coincide cu decizia preşedintelui Obama de a trimite 30.000 de soldaţi americani în Afganistan.



Oficiali americani poartă în prezent discuţii cu omologii lor pakistanezi privind recurgerea la drone pentru atacuri aeriene în Balouchistan, regiune situată la frontiera cu Afganistanul şi Iranul, unde s-ar ascunde lideri talibani, relatează New York Times, citat de AFP.

Analişti, agenţi ai serviciilor de informaţii şi responsabili străini au declarat că talibanii folosesc Balouchistanul ca bază, trecând frontiera în Afganistan, pentru a ajunge la Kandahar.

După sosirea la putere a lui Obama, Statele Unite şi-au intensificat atacurile aeriene în regiunile tribale din nord-vestul Pakistanului, ceea ce a alimentat sentimentele antiamericane din Pakistan.

Militarii americani nu confirmă atacurile lansate cu drone, care au permis uciderea mai multor lideri terorişti, potrivit responsabililor americani. Oficial, Pakistanul se opune acestor raiduri, care îi încalcă suveranitatea.

În luna octombrie, un expert ONU a apreciat că tirurile de rachete lansate de drone, tehnică folosită de Statele Unite împotriva presupuşilor terorişti din Pakistan şi Afganistan, seamănă cu execuţiile arbitrare pe care comunitatea internaţională le reprobă.

"Problema cu Statele Unite este că au recurs din ce în ce mai mult la drone în conflictele în care sunt implicate. Acesta este cazul în special în Pakistan şi Afganistan", a spus Philip Alston, raportor special al ONU pentru execuţii extrajudiciare.

Potrivit Washingtonului, talibanii afgani şi al-Qaida şi-au reconstituit forţele în zonele tribale pakistaneze, susţinuţi de talibanii pakistanezi.

×
Subiecte în articol: externe