x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CASA ORORILOR DIN INDIA/Principalii suspecţi, condamnaţi la moarte

CASA ORORILOR DIN INDIA/Principalii suspecţi, condamnaţi la moarte

de Mihaela Matachita    |    14 Feb 2009   •   00:00

Un om de afaceri şi servitorul său au fost condamnaţi la moarte vineri în India pentru moartea unei fetiţe, una din cele 19 victime ale unei serii de răpiri, violuri, asasinate, acte de canibalism şi necrofilie care au şocat întreaga ţară acum doi ani.



Moninder Singh Pandher şi bucătarul său, Surinder Koli, fuseseră declaraţi vinovaţi joi de violarea şi uciderea Rimpei Halder (14 ani), iar vineri, tribunalul din Ghaziabad, suburbie din New Delhi, a pronunţat dubla condamnare la moarte. AFP precizează că totuşi India nu a mai pus în aplicare pedepsele capitale din 2004.

Îngrozitoarea poveste a început în decembrie 2006, când întreaga Indie a fost şocată de cel mai grav şir de crime din istoria sa, după ce poliţia a făcut o descoperire macabră: rămăşiţele pământeşti a aproximativ douăzeci de fetiţe îngropate în grădina casei unde locuiau Singh Pandher şi Koli, la Noida, în apropiere de New Delhi. În cazul numit de presă "Casa ororilor", Koli a mărturisit că a sechestrat, împreună cu Pandher, fetiţe, unele chiar de numai 3 ani, răpite din insalubrele cartiere sărace, pe care le omorau, le violau, le tăiau pentru a le mânca unele organe, iar pe altele le aruncau la toaletă.

Fiul lui Pandher a declarat vineri jurnaliştilor că dovezile împotriva tatălui său au fost "fabricate". Bărbatul a fost mai întâi "curăţit" de poliţie, dar justiţia l-a condamnat totuşi pentru asasinarea şi violarea micuţei Rimpa.

Potrivit anchetei deschise la începutul lui 2007, bilanţul oficial consemnează 19 morţi, dar, ţinând cont de numărul osemintelor, ar putea fi chiar 40 de victime. La Noida, părinţii copiilor acuză autorităţile că au declanşat ancheta cu întârziere, pentru că victimele proveneau din medii defavorizate (cultivatori proveniţi din Bengalul de Vest), cu toate că s-au făcut plângeri de dispariţii încă din 2004. Şase poliţişti au fost demişi pentru neglijenţă. În ianuarie 2007, acuzaţii au fost bătuţi de mulţimea dezlănţuită în momentul când părăseau tribunalul după audierile preliminare.  

×
Subiecte în articol: externe