Scump la vedere in ultimul timp, Fidel Castro s-a dovedit a fi mai ingaduitor cu sustinatorii sai, in ce priveste propaganda pe calea undelor radio.
Conform AFP, presedintele Cubei a rupt tacerea marti seara vorbind la telefon cu prietenul Hugo Chavez, presedintele Venezuelei. Cum plata facturii telefonice nu reprezinta o problema pentru Fidel Castro (ceea ce nu se poate spune despre marea majoritate a compatriotilor sai), durata conversatiei a fost pe masura calibrului celor doi oameni de partid si de stat: 25 de minute. IN DIRECT. Pana aici nimic deosebit. Doar ca Hugo Chavez nu se afla in palatul prezidential, ci intr-un studio radio, moderand, ca in fiecare zi lucratoare a saptamanii, propria emisiune, intitulata (in traducere libera...) "Alo, Domnule Presedinte!" "Te salut ilustru si drag prieten al meu! Ce mai faci?" si-a inceput Fidel interventia, raspunsul din partea ilustrului sosind fara intarziere: "Ce bucurie sa-ti auzim vocea si sa stim ca esti bine!". "Ma simt mult mai bine acum, am mai multa forta si mai multa energie, si m-am dedicat studiului. Ma simt ca pe vremea cand eram student", a continuat Castro. "Le cer tuturor sa fie calmi, rabdatori si fericiti. Daca toata lumea isi pastreaza calmul atunci tara va merge inainte, ceea ce este cel mai important lucru in momentul de fata", a mai spus liderul de la Havana, incurajandu-si suporterii. "Sunt la curent cu problemele lumii contemporane, razboaiele, schimbarile climatice, asa cum tu (Chavez n.r.) ai subliniat, ma preocupa soarta milioanelor de oameni care sufera din cauza lipsei alimentelor. Totusi nu vreau sa vorbesc in public si sa devin astfel subiect de stiri, in fiecare zi", a punctat "El Lider Maximo".Citește pe Antena3.ro