x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cât va investi Uniunea Europeană în dezvoltare în 2015

Cât va investi Uniunea Europeană în dezvoltare în 2015

14 Ian 2015   •   18:20
Cât va investi Uniunea Europeană în dezvoltare în 2015

Uniunea Europeană a dedicat anul 2015 cooperării pentru dezvoltare şi ajutor, pentru a sublinia importanţa dezvoltării internaţionale şi rolul-cheie pe care îl joacă în acest sens UE şi statele sale membre. Parlamentul va fi implicat în evenimentele care includ Zilele dezvoltării europene - audieri tematice organizate în comisia pentru dezvoltare a PE şi World EXPO în Milano. “Anul european pentru dezvoltare reprezintă o şansă importantă de a angaja cetăţenii în activitatea instituţiilor UE în domeniul politicii pentru dezvoltare”, a spus preşedinta comisiei pentru dezvoltare, Linda McAvan, pentru site-ul PE.

UE şi statele sale membre reprezintă împreună cel mai mare donator de ajutor umanitar din lume. În 2013, acestea au oferit peste jumătate din ajutorul public - 56,5 miliarde de euro – pentru ajutarea ţărilor care se luptă cu sărăcia. În decembrie 2013, Parlamentul European a aprobat suma de 51,4 de miliarde de euro pentru acţiunile externe UE în perioada 2014-2020. Aceşti bani merg către 150 de ţări din lume, de la Afganistan la Zimbabwe. În ultimii ani, unele ţări în curs de dezvoltare au reuşit să obţină o creştere economică importantă şi să reducă sărăcia. În locul acestora, UE se concentrează acum pe cele mai sărace regiuni ale lumii, precum Africa Subsahariană, 75% din ajutor mergând în acestea.

În 2013, UE s-a angajat să ofere 14,86 miliarde de euro (9% din bugetul UE) ajutorului extern, concentrându-se pe ajutarea ţărilor şi oamenilor cu cele mai mari nevoi. Ajutorul oferit de UE reprezintă 8 cenţi pe zi pentru fiecare cetăţean european. (I.D)

×