Caucazul de Nord pare să stea pe un butoi cu pulbere

După atentatul sinucigaş de luni, 17 august, de la Nazran, Inguşetia, care s-a soldat cu 20 de morţi, tensiunea n-a scăzut în mica republică autonomă rusă din Caucazul de Nord. Situată la poalele munţilor care despart Rusia de cele trei republici independente din Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaidjan, Georgia), Caucazul de Nord cuprinde mai multe republici autonome (Daghestan, Cecenia, Inguşetia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkaria, Karaciai-Cerkessia, Adâgheia), pe care Rusia le gestionează cu dificultate. Cum s-ar putea explica escaladarea violenţei care zdruncină Inguşetia şi Daghestanul, cele două vecine ale Ceceniei?, se întreabă cotidianul francez Le Monde de miercuri.

Războiul din Cecenia nu s-a sfârşit, chiar dacă Rusia a anunţat pe 15 aprilie terminarea 'operaţiunii anti-teroriste' în această republică rebelă. Focarele de revoltă s-au extins în mai multe republici vecine, începând cu Inguşetia şi Daghestan. Rusia, care contează pe Razman Kadârov, preşedintele cecen, vorbeşte de normalizare. Şi totuşi trupele ruseşti n-au efectuat nicio retragere masivă. Rusia, în relaţii tensionate cu Georgia, spune că doreşte instaurarea păcii prin combaterea corupţiei şi lăsând cecenii să-şi rezolve singuri problemele.

Majoritatea şefilor militari ceceni a murit în timpul celor două războaie (1994-1996 şi 1999-2009), dar mobilizarea continuă să fie puternică. Ştafeta a fost transmisă şi se pare că cei mai mulţi luptători sunt din rândul islamiştilor, al căror nou lider, Doku Umarov, este în fruntea 'emiratului Caucazului de Nord'. Contrar pro-rusului Kadârov şi naţionalistului cecen Ahmed Zakaiev, care trăieşte în prezent în exil la Londra, Doku Umarov anunţase la sfârşitul războiului din Cecenia că '2009 va fi un an al ofensivei'. În 2008, potrivit Radio Free Europe, au avut loc 61 de acte teroriste, soldate cu 70 de morţi şi 167 răniţi în rândurile poliţiei şi armatei federale.

Fiecare escaladare a tensiunii în Caucazul de Nord corespunde unei stări tensionate între diferite facţiuni la putere la Moscova. Războiul din 1994 s-a declanşat în contextul crizei între adepţii lui Elţân şi pro-naţionalişti. Războiul din 1999 a început când Rusia ieşea dintr-o criză guvernamentală care însemnase patru premieri în 16 luni, din martie 1998 până în august 1999. Experţii politici pomenesc astăzi de o reluare a luptelor pentru putere între adepţii lui Medvedev şi armată, cu Putin care joacă un rol ambiguu în aceste conflicte interne. Această atmosferă tensionată de la Moscova are ecou în întreaga administraţie federală. Medvedev a afirmat de altfel după atentatul de la Nazran că acesta 'nu trebuia să aibă loc' şi că administraţia nu şi-a făcut treaba corect.

Dmitri Medvedev l-a numit pe Iunus-Bek Evkurov în funcţia de preşedinte al Republicii Inguşetia în toamna lui 2008. După nouă luni, acest fost înalt funcţionar al serviciilor secrete militare ruseşti (GRU) a fost rănit într-un atentat aproape de Nazran. În trei săptămâni, era al patrulea reprezentant al puterii ruseşti omorât sau rănit în Inguşetia sau Daghestan. Iunus-Bek Evkurov, numit preşedinte pentru a lupta împotriva corupţiei endemice, a promis să denunţe practicile mafiote din republică - societate şi administraţie. După asasinarea ziaristului Magomed Evloiev, proprietarul site-ului internet ingushetia.org, a promis să apere ziariştii care fac anchete asupra corupţiei elitelor inguşe. Şi s-a mai angajat să îmbunătăţească situaţia socială şi economică. Puţin înaintea atentatului din care a scăpat cu mult noroc, el lansase o vastă campanie de curăţenie în rândurile administraţiei. Făcuse public chiar numărul său de mobil pentru ca inguşii să-l poată suna la cel mai mic semn de corupţie.

Actele teroriste împotriva oficialilor ruşi au loc în momentul în care cecenii încep un proces de reconciliere fără precedent. Mai multe întâlniri au avut loc în cursul ultimelor luni la Oslo şi Londra între Ahmed Zakaiev, liderul adepţilor independenţei, şi Dukvaha Abdurahmanov, preşedintele parlamentului cecen pro-rus. Întâlnirile s-au desfăşurat cu girul lui Kadârov şi al Moscovei. Chiar dacă nu se poate vorbi încă de uniune naţională - 'nu este decât un început', a declarat Zakaiev -, încep deja să se prefigureze poziţii convergente. Reprezentanţii celor două tendinţe, pro-rusă şi naţionalistă, se arată gata să organizeze un congres cecen.

Acest proces de reconciliere nu-i convinge totuşi pe islamiştii radicali ai lui Doku Umarov, care nu are încredere în politica de deschidere a Moscovei şi care pune la îndoială autoritatea lui Ahmed Zakaiev. Oare ultimele operaţiuni militare atribuite luptătorilor islamişti să urmărească torpilarea convorbirilor între ceceni?

Conform aceluiaşi mecanism, tensiunile din Caucazul de Nord izbucnesc în preajma conflictului ruso-georgian. Georgia, care a acuzat Rusia că susţine separarea abhază şi osetină, refuză să recunoască independenţa celor două provincii. Ea acuză strategia diferită a Moscovei (care sprijină acţiunea separatistă a Osetiei şi Abhaziei, pe de-o parte, şi este ostilă separatismului nord-caucazian, pe de altă parte). Georgia consideră că actuala criză nord-caucaziană ar putea avea efect de bumerang asupra Rusiei. Cu cât aceasta va încuraja separatismul, cu atât acesta se va întoarce împotriva Rusiei, se încheie comentariul din Le Monde asupra situaţiei actuale din Caucazul de Nord.