x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Caz șocant în Marea Britanie: 39 de cadavre găsite într-un tir. Șoferul a fost arestat

Caz șocant în Marea Britanie: 39 de cadavre găsite într-un tir. Șoferul a fost arestat

de Giulia Anghel    |    23 Oct 2019   •   13:53
Caz șocant în Marea Britanie: 39 de cadavre găsite într-un tir. Șoferul a fost arestat
Sursa foto: antena3

Într-un tir din Essex, Irlanda de Nord, au fost găsite 39 de cadavre. Șoferul camionului are 25 de ani și a fost arestat, fiind suspectat de omor. Autovehiculul era înmatriculat în Bulgaria și se afla în parcul industrial Waterglade din Grays. Potrivit autorităților, una dintre victime este adolescent, restul sunt adulți, relatează theguardian.com.

Tirul ar fi intrat în țară prin Holyhead, port galez care deservește Irlanda. Oficialii de imigrare colaborează cu autoritățile din Essex pentru cerdcetarea cazului. Polițiștii au fost chemați de serviciul de ambulanță cu puțin timp înainte de ora 1.40, în această dimineață, după ce au descoperit containerul cu cadavre. 

Ofițerul de poliție Andrew Mariner a declarat că șoferul tirului a fost arestat, iar respectivul camion a intrat pe teritoriul statului cu câteva zile în urmă. „Este un incident tragic în care un număr mare de persoane și-au pierdut viața. Anchetele noastre sunt în desfășurare pentru a stabili ce s-a întâmplat. Suntem în proces de identificare a victimelor. Totuși, anticipez că acesta ar putea fi un proces îndelungat. Considerăm că tirul este din Bulgaria și a intrat în țară prin Holyhead, sâmbătă, 19 octombrie. Am arestat șoferul camionului, care va rămâne în custodia poliției pe parcursul anchetei. Apreciez că încercuirea zonei va perturba activitatea întreprinderilor locale însă vom depune eforturi pentru ca acest blocaj să dureze cât mai puțin. Lucrăm cu autoritățile locale pentru a atenua orice impact negativ pe care l-ar putea crea oprirea traficului în acest perimetru.”

Premierul britanic, Boris Johnson a scris pe Twitter că este îngrozit de incidentul tragic din Essex  "Primesc periodic actualizări, iar biroul de acasă va lucra îndeaproape cu poliția Essex pentru a afla exact ce s-a întâmplat".

Richard Burnett, directorul executiv al Asociației Road Haulage, a dat vina pe migranți: „Această tragedie scoate în evidență pericolul pe care îl reprezintă bandele de migranți care răpesc oameni și îi ascund în camioane.”

 

×
Subiecte în articol: cadavre