Departamentul american al Justiţiei şi Poliţia federală (FBI) efectuează o anchetă asupra societăţii britanice Cambridge Analytica (CA), aflată în centrul unui scandal legat de datele utilizatorilor Facebook, sustine cotidianul New York Times.
Potrivit publicatiei, au fost audiati deja mai mulţi potenţiali martori au fost audiaţi. CA este acuzată că a strans şi exploatat fără consimţământul lor datele personale a 87 de milioane de utilizatori Facebook.
Aceste informaţii ar fi fost folosite pentru elaborarea unui software care să permită influenţarea votului alegătorilor cu scopul de a cântări în campania prezidenţială americană din 2016, câştigată de Donald Trump.
Societatea a anunţat la începutul lunii că a demarat procedura de insolvabilitate şi a încetat "imediat toate operaţiunile sale", estimând că a fost "calomniată pentru activităţi (...) legale".
Potrivit New York Times, anchetatorii americani caută să discute cu bănci care au avut legături cu firma britanică. Ancheta pare să se concentreze asupra finanţării CA şi întrebuinţării datelor personale ale utilizatorilor Facebook.
Unul dintre anchetatori este Brian Kidd, un responsabil din secţia Departamentului de Justiţie însărcinată cu frauda financiară. El este asistat de cel puţin un agent FBI care se ocupă de criminalitatea informatică. AGERPRES
Primele patru bănci din Statele Unite au acumulat depozite suplimentare în valoare de 919 miliarde de dolari în 2020, păstrați sub formă de numerar sau folosiți pentru creşterea...
Meteorologii au anunțat marți prognoza meteo pentru pentru următoarele patru săptămâni. În primele două săptămâni, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă, mai ales...
Carantina a fost prelungită timp de şapte zile în Ciorogârla, Corbeanca, Măgurele şi Clinceni, arată Prefectura Ilfov. Orașul Chitila a ieşit din carantină de luni, ora...
O persoană a fost preluată în stare de inconștiență în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional Galați-Tecuci, între localitățile Hanu Conachi-Liești, județul Galați, unde trei autoturisme s-au...
Mai mult de jumătate dintre pacienții care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2, chiar și cei care au avut o formă ușoară, continuă să aibă simptome deranjante la mai multe luni de la debutul infecției:...
„Era durere, plâns și doliu în fiecare casă. Ne mureau colegi de școală. Sau rămâneau paralizați. Zilnic auzeam părinții vorbind în casă despre câte o familie căreia i s-a îmbolnăvit copilul de...
După mai multe săptămâni în care a evaluat efectele strategiei imprevizibile utilizate deseori de predecesorul său în relațiile internaționale, președintele Joe Biden și-a pus în cele din urmă în mișcare p...
Liberalii au făcut, ieri, scut în jurul premierului Florin Cîțu, acesta din urmă beneficiind de sprijinul total al partidului pentru rămânerea în funcție. Asta, în ciuda faptului că cei de la USR-PLUS și-au...
Autoritățile elene au revizuit condițiile de intrare în Grecia, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri au intrat în vigoare luni și se aplică până la data de 26 aprilie. Condițiile sunt: test PCR ne...
Premierul Florin Vasile Cîțu, ministru interimar al Sănătății, a semnat, luni, Ordinul privind constituirea Comisiei pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19, care va identifica potențialele ne...
Președintele USR Dan Barna susține că în timpul discuțiilor de luni cu partenerii de guvernare de la PNL și UDMR au fost prezentate ipotezele și scenariile de lucru. Decizii nu au fost luate, discuțiile vor fi re...
Premierul Florin Cîțu a spus că pentru a-i convinge pe oamenii din mediul rural să se vaccineze este nevoie de mobilizarea primarilor, a preoților, a educatorilor și a medicilor. Vaccinarea este singura soluție ca...
Clotilde Armand a pierdut alegerile, iar desființarea SIIJ e cerută pentru a îngropa ancheta, spune Marcel Ciolacu: „Tehnic, vom declanșa strângerea de semnături și referendum pentru a face alegeri în Sectorul...
Premierul Florin Cîțu spune, după prima ședință a coaliției după schimbarea lui Vlad Voiculescu, că în acest moment coaliția e singura soluție: „Discutăm. Toate partidele și-au pus opțiunile pe...
Premierul Florin Cîțu a spus luni seara că a început investigația privitoare la modul în care a fost înființată comisia de anchetă de la Ministerul Sănătății în timpul fostului ministru Vlad Voiculescu. Ac...