x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cazul Skripal: SUA adopta sanctiuni "draconice" impotriva Rusiei

Cazul Skripal: SUA adopta sanctiuni "draconice" impotriva Rusiei

09 Aug 2018   •   07:09
Cazul Skripal: SUA adopta sanctiuni "draconice" impotriva Rusiei

Washingtonul a anunţat că va impune noi sancţiuni Rusiei la finalul lui august, după ce a stabilit că Moscova a folosit un agent neurotoxic împotriva unui fost agent rus şi a fiicei sale, în Marea Britanie. Intr-o prima reactie, ambasada Rusiei in SUA a catalogat noile masuri punitive drept "draconice" si a subliniat ca "partea americana a refuzat sa ofere explicatii, pe motiv de confidentialitate"

 

Serghei Skripal (66 de ani), fost colonel GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), şi fiica sa, Iulia (33 de ani), s-au aflat timp de mai multe săptămâni la terapie intensivă, fiind găsiţi pe 4 martie în stare de inconştienţă pe o bancă, în Salisbury, după ce o formă lichidă a agentului neurotoxic Noviciok a fost aplicată pe uşa de la intrare a casei lor. 

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a spus că Statele Unite au stabilit că Rusia "a folosit arme chimice sau biologice, încălcând legislaţia internaţională, ori a folosit arme biologice sau chimice letale împotriva propriilor cetăţeni". 

Compuse din doua pachete, sancţiunile interzic, intr-o prima etap, exporturile in Rusia de mărfuri controlate sensibile din punct de vedere al securităţii naţionale. Vor exista, totuşi, unele excepţii în cazul zborurilor spaţiale şi al cooperării guvernamentale în domeniu, dar şi în ce priveşte siguranţa avioanelor de pasageri, situaţii care vor fi analizate de la caz la caz."Comerţul afectat ar putea ajunge la sute de milioane de dolari", a anuntat un oficial al Departamentului de stat. 

Al doilea val de sanctiuni vor intra in vigoare in după 90 de zile, daca Moscova nu va da "asigurări fiabile" că nu va mai folosi arme chimice şi nu va permite inspecţii ale ONU sau ale altor grupuri de observatori internaţionali. "Dacă aceste criterii nu sunt îndeplinite - decizia ţine de Rusia - o a doua rundă de sancţiuni (...) va fi impusă", a mai arătat oficialul. "Acestea sunt în general mai severe decât prima rundă", a conchis acesta.

Acest al doilea pachet prevede o eventuala scadere a nivelului de relatii diplomatice, suspendarea tururor zborurilor in SUA a companiei aeriene Aeroflot si reducerea aproape in totalitate a exporturilor americane. 

×