Comisia Europeană a anunţat marţi declanşarea procedurii de infringement (încălcarea prevederilor tratatelor Uniunii Europene) împotriva a trei state membre - Cehia, Polonia şi Ungaria - care nu au respectat deciziile Uniunii Europene privind redistribuirea solicitanţilor de azil între ţările membre, transmit Reuters şi AFP, citând un comunicatul emis la Bruxelles.
'În ultimele luni, Comisia a lansat apeluri repetate către acele state membre care nu au relocat deocamdată nicio singură persoană sau care nu se angajează să relocheze, să facă acest lucru. În mod regretabil, în pofida acestor apeluri, Cehia, Ungaria şi Polonia, încălcându-şi obligaţiile legale reieşite din Deciziile Consiliului şi din angajamentele lor faţă de Grecia, Italia şi alte state membre, nu au întreprins până acum măsurile necesare', precizează comunicatul executivului comunitar.
'În aceste condiţii (...) Comisia a decis să declanşeze procedura de infringement împotriva acestor state membre', menţionează comunicatul.
Executivul comunitar urmează să trimită scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Praga, Varşovia şi Budapesta. Aceste scrisori marchează primul pas al procedurii de infringement pe care Comisia Europeană o poate lansa în cazul în care un stat membru nu respectă obligaţiile ce-i revin în conformitate cu tratatele şi deciziile UE.
Planul de relocare a 160.000 de refugiaţi a fost adoptat în septembrie 2015 în pofida faptului că Ungaria, Cehia, Slovacia şi România au votat împotriva sa. Polonia a votat atunci în favoarea acestor cote obligatorii, dar ulterior noul guvern de la Varşovia a decis să nu le accepte. Statele membre ale UE s-au angajat ulterior să preia alţi 22.000 de refugiaţi din state vecine Siriei, respectiv Turcia, Iordania şi Liban.
Sursa: www.agerpres.ro