Desfăşurarea raidurilor aeriene asupra punctelor strategice ale forţelor libiene nu pare să-l fi descurajat pe Gaddafi în a-şi continua ofensiva împotriva civililor protestatari. Mişcările trupelor loiale lui demonstrează că acestea au luat în calcul loviturile coaliţiei internaţionale. De altfel, colonelul Gaddafi a avut ocazia în ultimii ani să înveţe, la propriu, de la occidentali, după mutarea sa strategică de a deveni docil faţă de comunitatea internaţională şi a abandona planurile de înarmare nucleară. Dacă începând cu anii '70 Gaddafi a fost un susţinător al organizaţiilor teroriste ale vremii, în anii 2000 s-a transformat într-un duşman feroce al Al Qaida. În anii '70 şi '80, pe teritoriul Libiei existau tabere de antrenament al organizaţiilor teroriste precum Abu Nidal, Armata Roşie, Frontul Popular de Eliberare a Palestinei – Comandamentul General şi Armata Republicană Irlandeză. În 2006, serviciile de informaţii marocane au pus mâna pe documente ale Al Qaida în care se planifica gruparea mai multor organizaţii teroriste islamiste din spaţiul magrebian sub umbrela acesteia. Aşadar, prin afilierea Grupului Libian Islamic de Luptă, Al Qaida era deja activă şi la Tripoli şi devenise principalul opozant al lui Gaddafi. Acesta îi consideră pe membrii Al Qaida “eretici”, iar situaţia a făcut posibilă cooperarea cu SUA în domeniul contraterorist.
Apropierea în zona contrateroristă faţă de SUA a însemnat pentru serviciile secrete ale lui Gaddafi o deschidere extraordinară. Pe lângă schimburile de informaţii în privinţa Al Qaida, experţii libieni au putut înţelege modelul şi experienţa americană de acţiune în domeniu. Acest lucru s-a datorat şi faptului că Administraţia SUA a alocat în 2009 350.000 de dolari pentru instruirea şi antrenamentul forţelor de securitate libiene în contraterorism, neproliferarea armelor de nimicire în masă şi controlul frontierelor. Dacă unii ofiţeri libieni au ajuns să cunoască prin cursuri şi prin operaţiuni reale cum pun occidentalii problema când vine vorba despre anihilarea Al Qaida şi în privinţa tehnologiilor militare, le-a fost permis să se instruiască. În august 2007, concernul european EADS s-a angajat să livreze rachete antitanc Libiei. Acest lucru nu înseamnă numai o simplă vânzare, ci a facilitat contactul militarilor libieni cu specialişti occidentali în tehnologie, dar şi în strategie militară. Orice produs militar se foloseşte în anumiţi parametri, iar decodificarea acestora oferă şi un tablou al tacticilor şi strategiilor la care poate fi folosit în mod real. Poate că de aceea preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, este atât de hotărât în rezolvarea crizei din Libia, tocmai pentru a nu se ajunge ca armele furnizate şi de francezi să fie folosite împotriva civililor.