Mai mulţi puşti britanici au fost întrebaţi de tabloidul Daily Mirror despre căsătoria dintre Kate şi William:
"Nunta înseamnă fericire şi să fii drăguţ cu oamenii. Şi noi avem petrecere în curte. Şi pe stradă avem petrecere pentru nunta regală, pe strada mătuşii mele” - Nealah, 6 ani.
"Se căsătoresc Kate Middleson (!) şi cu prinţul Williams (!), dar nu ştiu de ce e toată lumea aşa agitată. Eu o să port o pălărie mare şi o să mănânc prăjitură” - Mari, 4 ani.
"Nunţile sunt plicticoase, dar la petrecerea de ziua fratelui meu care e tot vineri o să fie distractiv. Regele William o să poarte costum şi coroană şi o să se însoare cu o străină pe nume Kate” - Barnaby, 4 ani.
"Prinţul William şi Kate Middleton se căsătoresc şi vor mânca tort. Toată lumea aşteaptă petrecerea. Şi eu vreau să mă mărit când mă fac mare, dar nu vreau să mă mărit cu un prinţ. Vreau să mă mărit cu un băiat” - Mya, 3 ani.
"Un membru al familiei regale, pe care îl cheamă prinţul William, se căsătoreşte cu o doamnă drăguţă pe care o cheamă Kate pentru că sunt fericiţi. El i-a dat ei inelul special al mamei lui” - Joshua, 7 ani.
"Cred că ar fi trebuit să primesc o invitaţie pentru că vreau să văd rochia ei. Totuşi, nu ştiu cine se căsătoreşte” - Aaliyah, 7 ani.
"Sunt foarte încântat. Se căsătoresc prinţul William şi Kate, pentru că se plac. În mod normal, regina este persoana cea mai importantă, dar de această dată nu este, sunt prinţul William şi Kate” - Thomas, 6 ani.
"William şi Kate sunt foarte fericiţi împreună. William o să fie rege când moare regina şi Kate este viitoarea lui soţie. Cred că Kate o să poarte o rochie lungă-lungă” - Ruby, 8 ani.
"Prinţul William se căsătoreşte cu prinţesa Kate, apoi prinţul William o să fie rege. După ce or să moară toţi conducătorii, William o să fie conducătorul ţării noastre” - Ember, 4 ani.
"Pe de o parte, se căsătoreşte un prinţ, dar pe de altă parte sute de oameni se căsătoresc în fiecare an şi nu li se pun feţele pe farfurii. Eu n-o să fac nimic, poate dacă mă invită pe mine” - Harrison, 9 ani.
"Nu cred că o să fie animale la nuntă. Când prinţul William şi Kate or să îmbătrânească, s-ar putea să devină rege şi regină, dar s-ar putea şi să nu pentru că e posibil să nu se mai placă, peste câţiva ani” - Jasmine, 9 ani.
"Mă bucur mult pentru nuntă, dar nu mă interesează pentru că e pentru oameni mai mari. Eu mă bucur pentru că tata are zi liberă şi putem merge să jucăm fotbal. Cred că Kate se mărită cu prinţul Henry” - Matthew, 8 ani.