x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce spune Berlusconi despre faptul că Ponta l-a comparat cu Ceauşescu

Ce spune Berlusconi despre faptul că Ponta l-a comparat cu Ceauşescu

09 Feb 2013   •   21:51
Ce spune Berlusconi despre faptul că Ponta l-a comparat cu Ceauşescu

Silvio Berlusconi, aflat azi la Padova în cadrul campaniei electorale în urma căreia speră să redevină premier, i-a dat replica lui Victor Ponta la doar câteva ore după ce premierul român afirmase că o reîntoarcere la putere a lui Berlusconi ar fi ca şi cum în România s-ar întoarce Ceauşescu.

"Eu semăn cu Ceauşescu", a replicat Berlusconi când i s-a zis de declaraţia lui Ponta. "Bine, măcar aşa aş avea puteri pe care nu le-am avut niciodată", a adăugat acesta.

Berlusconi a declarat în mai multe rânduri că, dacă va câştiga alegerile legislative din 24-25 februarie, va modifica Constituţia italiană, pentru a acorda mai multe puteri premierului.

Potrivit La Repubblica, Victor Ponta a mai afirmat că este sigur că Pierluigi Bersani este "şansa cea mai bună nu doar pentru italieni, ci şi pentru cei peste un milion de români care trăiesc şi muncesc în Italia". 

Declaratii Ponta
 

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Silvio Berlusconi ceausescu