Cea mai vârstnică persoană din lume, italianca Emma Morano, şi-a început, marţi, ziua în care a împlinit 117 ani, cu un ou, biscuiţi şi ceai de muşeţel, după cum a declarat medicul său pentru DPA. Totuşi, dieta zilnică a supercentenarei nu este una exemplară, raportat la sfaturile moderne, ci abundă în ouă şi carne şi este săracă în fructe şi legume.
Femeia care locuieşte în nord-vestul Italiei, în timpul vieţii căreia, întinsă pe trei secole, s-au succedat în fruntea Bisericii Catolice 11 papi, este descrisă de medicul său drept fericită, zâmbitoare şi ''foarte alertă''.
''Când am cunoscut-o, obişnuia să mănânce trei ouă pe zi. Două crude şi unul prăjit. Astăzi a lăsat-o puţin mai moale, reducând numărul de ouă la două pentru că spune că trei poate fi prea mult'', a declarat Carlo Bava pentru Reuters TV.
''Nu prea a mâncat niciodată fructe sau legume. Caracteristica ei este că mănâncă mereu acelaşi lucru, în fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună, în fiecare an'', a mai spus medicul.
Cea mai vârstnică femeie din lume a declarat anterior pentru Fanpage că longevitatea sa se datorează unei alimentaţii bazată pe ouă şi carne. ''Doctorul meu mi-a spus să consum carne crudă, preferabil tocată, aşa o pot mânca'', a explicat Morano.
Deşi în prezent adoră biscuiţii, supercentenara mărturisea într-o întrevedere cu AFP de la sfârşitul lunii octombrie că nu e sigură dacă va gusta din tortul de ziua ei de naştere pentru că cel de la aniversarea de 116 de ani a îmbolnăvit-o.
În casa centenarei din localitatea Pallanza, situată lângă lacul Maggiore, s-au adunat cu ocazia aniversării de marţi prieteni, vecini, personalităţi locale şi numeroşi admiratori.
Morano a primit urări chiar şi de la şeful statului italian, preşedintele Sergio Mattarella, care a salutat reuşita ''excepţională'' înregistrată de femeie.
Autorităţile locale au organizat în onoarea sa "o călătorie muzicală pe parcursul a trei secole" la teatrul local, iar o biografie romanţată "Femeia care a văzut trei secole". de Rene Papas, a fost prezentată în avanpremieră.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, Morano a avut o viaţă grea. Ea s-a născut la 29 noiembrie 1899, fiind cea mai mare dintr-o serie de opt fraţi.
Femeia s-a născut la 29 noiembrie 1899, primul său iubit a dispărut în timpul Primului Război Mondial, iar înainte de Al Doilea Război Mondial s-a despărţit de un soţ abuziv.
''Mă bătea în fiecare zi; nu făceam nimic rău, mă duceam la muncă, el muncea foarte puţin, iar eu trebuia să-l întreţin'', a declarat Morano pentru website-ul italian Fanpage în luna mai, adăugând că nu a căutat un alt partener de viaţă după aceea.
Cu al doilea soţ a avut un băiat, care s-a născut în 1937, însă copilul a murit la doar şase luni, iar anul următor femeia şi-a alungat soţul abuziv. ''M-am separat de el în 1938. Cred că am fost una dintre primele femei din Italia care am făcut aşa ceva'', a declarat Morano.
Până la 65 de ani, italianca a lucrat într-o fabrică de confecţionare a sacilor de iută. ''Viaţa mea n-a fost prea drăguţă'', a declarat ea marţi pentru Reuters TV. ''Am lucrat într-o fabrică până la 65 de ani şi cam asta a fost tot'', a spus supercentenara aşezată într-un fotoliu, lângă fereastră, cu un şal alb pe umeri.
Foarte independentă, Emma s-a descurcat singură până la 115 de ani, chiar dacă nu a mai ieşit din apartamentul său de două camere de 20 de ani. Cu toate acestea, începând cu anul trecut, supercentenara nu şi-a mai părăsit patul şi are nevoie tot timpul de un însoţitor.
Deşi mintea sa a rămas în continuare ageră, ea aude foarte greu, se exprimă cu dificultate, are vederea prea slabă pentru a se putea uita la televizor şi petrece cea mai mare parte a timpului dormind.
Supercentenarii sunt persoanele care au împlinit 110 ani sau au depăşit această vârstă.
Potrivit Gerontology Research Group, un organism din Statele Unite care ţine evidenţa supercentenarilor, 45 de femei şi doi bărbaţi au atins această vârstă. Cea mai vârstnică persoană din lume după Emma Morano va împlini 117 ani la 10 martie.AGERPRES