Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, astăzi, Ucraina în dosarul fostului premier Iulia Timoşenko, anunţă AFP. Astfel, CEDO consideră în unanimitate drept "arbitrară şi ilegală" plasarea în detenţie provizorie a fostului premier, care se află în închisoare din 2011.
Judecatorii de la Strasbourg au condamnat Ucraina pentru patru încălcări ale drepturilor fundamentale ale Iuliei Timoşenko, dar au respins în schimb plângerea privind presupusele rele tratamente la care aceasta ar fi fost supusă.
După această decizie a CEDO, avocatul fostului premier, Serghei Vlassenko, a cerut preşedintelui Viktor Ianukovici punerea 'imediată' în libertate a clientei sale. 'Fac apel la preşedintele Ianokouvici să pună în aplicare decizia. Singura modalitate de a o transpune în practică este de a-i reda libertatea Iuliei Timoşenko', a declarat Vlassenko, potrivit Agerpres.
'Preşedintele (Ianukovici) se teme de Timoşenko, deoarece ea este singurul politician capabil să-l bată în orice fel de alegeri. Acesta este motivul pentru care ea este la închisoare! ', a mai spus avocatul fostului prim-ministru.
Cu toate acestea, decizia de marţi nu este definitivă. Ambele părţi pot în termen de trei luni să solicite o reconsiderare a cazului de către autoritatea supremă a CEDO, Marea Cameră.
Timoşenko, unul din artizanii Revoluţiei Portocalii din 2004, a fost condamnată la şapte ani de închisoare în octombrie 2011, pentru abuz de putere în negocierea unui contract de gaze cu Rusia, pe care actualele autorităţi de la Kiev îl consideră păgubos pentru Ucraina.
Fosta şefă a guvernului ucrainean susţine că întemniţarea sa a avut ca scop s-o ţină departe de politică, prin încălcarea drepturilor sale fundamentale.