x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel mai mare tobogan cu apă din lume va fi demolat ca urmare a morţii unui copil

Cel mai mare tobogan cu apă din lume va fi demolat ca urmare a morţii unui copil

23 Noi 2016   •   18:09
Cel mai mare tobogan cu apă din lume va fi demolat ca urmare a morţii unui copil

Toboganul cu apă din Kansas City numit şi Verruckt (termenul german pentru nebunesc) va fi demolat la câteva luni după ce un băiat a murit în timp ce-l folosea, a anunţat marţi conducerea parcului de distracţii, conform UPI.com. 

Chiar dacă poliţia nu a încheiat investigaţia care urmează să stabilească dacă a fost comisă o infracţiune, Schlitterbahn, compania care deţine parcul de distracţii, a anunţat că îl va demola şi va construi altă facilitate în locul său. 

Toboganul nu poate fi dărâmat până când poliţia nu încheie ancheta care va stabili cauzele morţii lui Caleb Schwab, în vârstă 10 ani, sau până când nu se finalizează procesul, a spus Michael Rader, avocatul familiei Schwab, pentru postul WDAF-TV. 

În luna august, Caleb Schwab s-a urcat într-o barcă de rafting alături de două femei pe care le-a cunoscut la faţa locului. Caleb a fost găsit, în afara bărcii, în piscina care se afla la capătul toboganului. A murit în urma unei răni grave în zona gâtului. Celelalte două persoane care se aflau în barcă au fost şi ele rănite, una având mandibula ruptă şi cealaltă un os al feţei. 

Compania a menţionat după incident că nu a avut vreodată un incident care să ducă la rănirea sau la uciderea vreunui vizitator. ''De îndată ce ancheta se va încheia şi vom avea permisiunea instanţei vom dezafecta toboganul Verruckt'', au indicat cei de la Schlitterbahn. "Vom anunţa, cândva, în viitor, ce va fi construit în locul lui", a adăugat compania.AGERPRES

×