x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe FOTO. Cel mai mare vapor construit vreodată are 25 de etaje!

FOTO. Cel mai mare vapor construit vreodată are 25 de etaje!

29 Noi 2013   •   17:37
FOTO. Cel mai mare vapor construit vreodată are 25 de etaje!

O companie din Florida a proiectat un vas de 25 de etaje, cu şcoli, parcuri, spital, cazino şi aeroport, pe care ar putea să locuiască 70.000 de oameni, un adevărat "oraş plutitor".

Freedom Ship va avea o lungime de 1.37 kilometri, de aproape patru ori mai mare decât Allure of the Seas, cel mai mare vas de pasageri din lume şi o înălţime de 25 de etaje, aproape 106 metri, informează dailymail.co.uk, preluat de Mediafax.

Vasul, care îşi propune să aibă 50.000 de rezidenţi permanenţi, 20.000 de angajaţi şi încă 10.000 de vizitatori zilnic, va avea o lăţime de 228 de metri şi o greutate de 2.7 milioane de tone, fiind prea mare ca să poată opri în vreun port. Compania care l-a proiectat spune că vaporul ar urma să rămână permanent pe mare, înconjurând lumea la fiecare doi ani.

Vaporul ar urma să coste în jur de 10 miliarde de dolari. "Suma e mare şi, în ultima vreme, economia globală nu a oferit un mediu prea receptiv la proiecte îndrăzneţe ca al nostru. Sperăm totuşi să strângem primul miliard, ca să putem începe construcţia", a declarat Roger M Gooch, director şi vice-preşedinte al companiei Freedom Ship International.





 






 

×
Subiecte în articol: Freedom Ship cel mai mare vas