Cel puţin patru persoane au fost ucise şi alte 20 au fost rănite duminică într-un atac încă în curs întreprins de oameni înarmaţi asupra unei clădiri oficiale din Jalalabad, în estul Afganistanului, au anunţat responsabili locali, informează AFP şi Reuters.
Cel puţin trei explozii s-au făcut auzite la începutul atacului, care pare unul coordonat, asupra Administraţiei de finanţe din oraş, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Nangarhar, Attaullah Khogyani, provincie aflată lângă frontiera Afganistanului. Atacatori au pătruns în clădire, unde au loc lupte cu forţele de securitate, a adăugat el.
Acest atac este cel mai recent într-o serie de atacuri care au avut loc pe teritoriul Afganistanului în acest an. Cele mai multe au fost comise în capitala Kabul, însă în ianuarie un bărbat înarmat a atacat un oficiu al organizaţiei Salvaţi Copiii din Jalalabad, ucigând cel puţin cinci oameni şi rănind alţi 25.
În atacul de sâmbătă, un atacator pare să se fi aruncat în aer la intrarea în clădirea situată în centrul oraşului, permiţându-le altor bărbaţi înarmaţi să pătrundă în interior, a declarat pentru Reuters un membru al Consiliului provinciei, Sohrab Qaderi. După aceasta, mai multe explozii s-au făcut auzite din interiorul clădirii.
Potrivit lui Sohrab Qaderi, cel puţin patru atacatori, înarmaţi cu lansatoare de rachete şi mitraliere, luptă împotriva forţelor de ordine în clădire.
Deocamdată, atacul nu a fost revendicat.