x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puţin 53 de decese s-au înregistrat în Pakistan în urma intemperiilor de sâmbătă

Cel puţin 53 de decese s-au înregistrat în Pakistan în urma intemperiilor de sâmbătă

04 Apr 2016   •   09:45
Cel puţin 53 de decese s-au înregistrat în Pakistan în urma intemperiilor de sâmbătă

Cel puţin 53 de persoane au murit şi 60 au fost rănite în urma alunecărilor de teren şi a prăbuşirii unor locuinţe, cauzate de ploile abundente de sâmbătă din zona de nord-vest a Pakistanului şi Kashmirului, a anunţat o sursă oficială citată de agenţia France Presse.

Cei mai mulţi oameni, 45, au murit în provincia Khyber Pakhtunkhwa, a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei provinciale de gestionare a dezastrelor. Bilanţul este încă provizoriu şi ar putea creşte pe măsură ce sosesc informaţii din zonele cele mai îndepărtate ale acestei provincii muntoase, a declarat sursa citată.

În diferite zone din aceeaşi provincie, 40 de case au fost distruse.

În plus, cinci copii şi trei femei au murit sâmbătă seara în satul Sam Gung situat în Kashmirul aflat sub administraţie pakistaneză, în urma unei alunecări de teren care a îngropat două case, a declarat pentru AFP un oficial local.

Pakistanul este afectat în fiecare an de fenomenele meteorologice nefavorabile, care provoacă decese şi imense pagube culturilor agricole.

În vara anului 2015, ploile torenţiale şi inundaţiile au dus la decesul a 81 de persoane şi au afectat aproximativ 300.000 de persoane în întreaga ţară, aminteşte AFP. AGERPRES

×