x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puţin 70 de morţi în Pakistan şi Afganistan după cutremurul de 7,5 grade din nord-estul afgan

Cel puţin 70 de morţi în Pakistan şi Afganistan după cutremurul de 7,5 grade din nord-estul afgan

26 Oct 2015   •   15:02
Cel puţin 70 de morţi în Pakistan şi Afganistan după cutremurul de 7,5 grade din nord-estul afgan

Cel puţin 70 de morţi s-au înregistrat în Pakistan şi Afganistan după cutremurul de 7,5 grade produs luni în munţii din nord-estul Afganistanului.

Potrivit Institutului american de geofizică (USGS), epicentrul seismului s-a situat la Jurm, în lanţul muntos Hindu Kush din provincia Badakhshan, la o adâncime de 213,5 kilometri, transmite AFP.

Majoritatea victimelor au fost raportate în Pakistan şi cel puţin 18 în Afganistan, între care 12 eleve în provincia Takhar, vecină cu regiunea în care s-a produs cutremurul. Cel puţin şase persoane au murit şi 69 au fost rănite şi în provincia Nangarhar, potrivit unui spital local.

Guvernatorul provinciei Badakhshan a informat că cel puţin 400 de case au fost distruse, semnalând că are dificultăţi în a ţine legătura cu zona din cauza pagubelor suferite de reţelele de comunicare.

Cutremurul a fost resimţit şi în capitala Kabul, la 250 de kilometri de epicentru.

În Pakistan, bilanţul provizoriu este mai grav, de 52 de morţi, peste o sută de răniţi şi numeroase case distruse, au indicat responsabili locali pentru AFP. Cel puţin 28 de persoane au murit în zonele tribale din nord, de la graniţa cu Afganistanul. Alte 20 de decese au fost raportate în nord-vest, trei în regiunea Gilgit-Baltistan şi una în partea pakistaneză a Kashmirului.

Mişcarea telurică a durat cel puţin un minut şi a fost urmată de cel puţin o replică de 4,8 grade, potrivit USGS.AGERPRES

×
Subiecte în articol: cutremur pakistan