x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Celebrităţi britanice cer premierului David Cameron să ajute mai mult refugiaţii sirieni

Celebrităţi britanice cer premierului David Cameron să ajute mai mult refugiaţii sirieni

25 Mar 2016   •   22:15
Celebrităţi britanice cer premierului David Cameron să ajute mai mult refugiaţii sirieni

Zeci de celebrităţi britanice, printre care se numără actorul Jude Law şi cântăreaţa Paloma Faith, au cerut vineri premierului britanic David Cameron ca statul britanic să primească mai mulţi refugiaţi şi să ajute familiile separate şi copiii refugiaţi despărţiţi de părinţii lor, relatează DPA.

Celebrităţile au publicat în cotidianul The Guardian o scrisoare deschisă pe care au adresat-o premierului Cameron cu doar câteva zile înaintea reuniunii de săptămâna viitoare a Agenţiei pentru refugiaţi a Naţiunilor Unite.

''Marea Britanie are o istorie măreaţă în ce priveşte protejarea victimelor războiului'', menţionează vedetele în scrisoarea respectivă. ''În timp ce Comisariatul ONU pentru refugiaţi se pregăteşte pentru a cere în cadrul unei reuniuni la nivel înalt liderilor lumii să se implice şi să facă mai mult pentru a ajuta refugiaţii sirieni, cerem premierului David Cameron să continue acea moştenire prin a face imediat cât mai mult pentru a proteja aceşti refugiaţi vulnerabili'', se precizează în scrisoarea respectivă.

''Îţi cerem să întăreşti politicile de restabilire a familiilor pentru a-i ajuta pe copiii separaţi şi familiile divizate'', au mai cerut vedetele în scrisoarea adresată premierului David Cameron.

Premierul David Cameron a fost criticat pentru că nu a acceptat o parte din cei câteva sute de mii de refugiaţi naufragiaţi în alte state ale Uniunii Europene. În septembrie anul trecut, şeful executivului britanic a anunţat programul prin care Marea Britanie va prelua 20.000 de refugiaţi sirieni direct din taberele de refugiaţi. Ulterior, în luna ianuarie a acestui an, Cameron a nuanţat uşor acel angajament, promiţând să aducă în Marea Britanie câteva sute de copii neînsoţiţi din taberele de refugiaţi. Printre cei 90 de semnatari ai scrisorii, publicată în colaborare cu Acţiunea Refugiaţilor cu sediul în Marea Britanie, se numără designerul Vivienne Westwood, regizorii Sam Mendes, Ken Loach şi Mike Leigh, artiştii Jake şi Dinos Chapman.AGERPRES

×