Cetăţenii moldoveni ar putea călători liber în Uniunea Europeană în decurs de câţiva ani, a declarat vineri, la Chişinău, Benita Ferrero-Waldner, comisarul european pentru Relaţii Externe şi Politica de Vecinătate, notează unimedia.md.
Comisarul european a făcut această declaraţie în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Chişinău, împreună cu premierul Vlad Filat. "Uniunea Europeană se pregăteşte să trimită imediat 26 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Alte circa 100 de milioane de euro vor ajunge în Republica Moldova în cadrul programului de susţinere macroeconomică a ţării dumneavoastră în 2010", a mai afirmat Ferrero-Waldner.
Ea a mai declarat că speră ca "preşedintele ţării să fie ales, pentru a asigura stabilitatea în Republica Modlova". "Sunt încântată că prima rundă de negocieri cu Republica Moldova în cadrul Parteneriatului Estic va avea loc la Chişinău, la 12 ianuarie 2010", a precizat oficialul european.
Citește pe Antena3.ro