x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China anunţă închiderea unor porţiuni din Marele Zid pentru a preveni răspândirea coronavirusului

China anunţă închiderea unor porţiuni din Marele Zid pentru a preveni răspândirea coronavirusului

24 Ian 2020   •   12:38
China anunţă închiderea unor porţiuni din Marele Zid pentru a preveni răspândirea coronavirusului

China a anunţat vineri închiderea unor porţiuni din Marele Zid, precum şi a unor populare atracţii turistice din zona Beijing-ului, în cadrul măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, care a făcut deja 26 de victime, informează AFP.

Mormintele Ming şi Pădurea de Pagode vor fi închise începând de sâmbătă, a precizat autoritatea responsabilă pentru gestionarea acestor atracţii turistice.

De asemenea, stadionul naţional din Beijing, cunoscut sub numele de "Cuib de pasăre" şi construit pentru Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, a fost închis vineri pentru a "preveni şi controla" răspândirea virusului.

Tot vineri, reprezentanţii Disneyland Shanghai au anunţat că parcul de distracţii rămâne închis până la o nouă notificare, din cauza răspândirii virusului care a infectat deja peste 800 de persoane în China.

Decizia a fost luată "pentru prevenirea şi controlul epidemiei şi pentru păstrarea sănătăţii" clienţilor şi a personalului parcului, a precizat Disneyland Shanghai pe site-ul său.

Chinezii se află într-o vacanţă de şapte zile pentru celebrarea Anului Nou Lunar - o perioadă în care parcul de distracţii este de obicei plin de vizitatori. Anul trecut, spre exemplu, Disneyland Shanghai a decis suspendarea vânzării de bilete, deoarece parcul era supraaglomerat.

AGERPRES

×