x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China înregistrează cea mai caldă lună august după 1961

China înregistrează cea mai caldă lună august după 1961

06 Sep 2024   •   16:45
China înregistrează cea mai caldă lună august după 1961

China a înregistrat în acest an cea mai caldă lună august după 1961, a anunţat serviciul naţional de meteorologie, citat vineri de AFP.

"În august, China a cunoscut temperaturi ridicate, prelungite şi extreme", a declarat serviciul meteorologic. Acesta a adăugat că "temperatura medie naţională a fost cea mai ridicată pentru aceeaşi perioadă după 1961".

Temperatura medie pe întreg teritoriul ţării a atins în luna august 22,96 grade Celsius, cu 1,5 grade Celsius peste valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă într-un an normal, a transmis presei, joi, serviciul meteorologic.

"Regiunile nordice s-au confruntat cu furtuni frecvente şi extrem de distructive, în timp ce valuri de căldură pe scară largă au persistat în regiunile de schi", a declarat Jia Xialolong, director adjunct al Centrului naţional pentru climă.

O mare parte a emisferei nordice, din Europa până în Asia, a fost afectată în ultimele săptămâni de valuri de căldură deosebit de intense.

Climatologii au preconizat deja că 2024 va fi cel mai cald an înregistrat vreodată pe Pământ, ca urmare a încălzirii globale.

China este cel mai mare emiţător din lume, în valoare absolută, de gaze cu efect de seră, care contribuie la această schimbare climatică. Ţara a promis că va înregistra un vârf al emisiilor până în 2030 şi că va atinge neutralitatea carbonului până în 2060.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: China caldă august