x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China consideră "inacceptabile" tentativele UE de politizare a relaţiilor comerciale

China consideră "inacceptabile" tentativele UE de politizare a relaţiilor comerciale

25 Mai 2021   •   22:30
China consideră "inacceptabile" tentativele UE de politizare a relaţiilor comerciale

Tentativele oficialilor din cadrul Uniunii Europene de politizare a relaţiilor comerciale bilaterale sunt "inacceptabile", afirmă ministrul chinez de Externe, Wang Yi, în contextul în care Parlamentul European a blocat ratificarea Acordului de investiţii UE-China.

Tentativele unor oficiali din cadrul Uniunii Europene de politizare a temelor comerciale sunt "inacceptabile şi nu vor duce nicăieri", a declarat Wanh Yi, ministrul de Externe al Chinei, citat de agenţia Reuters.

Parlamentul European a blocat, săptămâna trecută, printr-o rezoluţie, procedurile de ratificare a Acordului de investiţii dintre Uniunea Europeană şi China, cerând anularea sancţiunilor impuse de Beijing împotriva unor oficiali şi entităţi din spaţiul UE. Eurodeputaţii cer Chinei că anuleze toate sancţiunile, pentru a permite continuarea procedurilor de ratificare a tratatului. De asemenea, eurodeputaţii vor o "reechilibrare" a relaţiilor UE-China, prinn măsuri legislative de contracarare a efectelor subvenţiilor străine, prin interzicerea importurilor de produse fabricate prin muncă forţată şi prin respingerea ameninţărilor cibernetice şi atacurilor hibride atribuite Chinei.

Administraţia de la Beijing a anunţat, în martie, sancţiuni împotriva unor oficiali şi entităţi din Uniunea Europeană ca reacţie la măsuri adoptate de Consiliul UE din cauza abuzurilor comise în regiunea chineză Xinjiang. Administraţia Chinei a decis sancţionarea a zece oficiali şi a patru entităţi din Uniunea Europeană, conform Ministerului de Externe de la Beijing.

Uniunea Europeană şi China au ajuns, pe 30 decembrie 2020, la un acord de principiu pentru semnarea unui Tratat bilateral în domeniul investiţiilor.

Mediafax

×