x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China înăsprește controlul asupra presei independente

China înăsprește controlul asupra presei independente

de Redacția Jurnalul    |    10 Iul 2023   •   12:45
China înăsprește controlul asupra presei independente

Autoritățile din China anunță că vor să introducă noi reguli pentru a înăspri controlul asupra presei independente.

Autoritatea de reglementare a spațiului cibernetic din China a analizat luni noile reguli care au scopul de a consolida gestionarea „self media", potrivit Reuters.

Titulatura se referă la conturile de pe rețelele de socializare care publică știri și informații, dar care nu sunt administrate de guvern sau aprobate de stat.

Autoritatea vrea să introducă 13 reguli. La nivel declarativ, măsura va reglementa sursele de informații privind afacerile curente interne și internaționale, politicile publice și evenimentele sociale.

De asemenea, noile reguli ar trebui să îmbunătățească gestionarea instituțiilor de tipul „self media".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: China presa independenta