Corporaţia de stat din China de ştiinţă aerospaţială şi tehnologie (CASC) a afirmat că are planuri de a dezvolta o nouă generaţie de trenuri, care poate atinge viteza de 4023 km/h, relatează The Independent.
Managerul general al CASC, Liu Shiquan, a afirmat că oamenii de ştiinţă din cadrul corporaţei doresc să dezvolte cel mai rapid tren al viitorului, care “poate zbura pe pământ”. “Corporaţia a construit experienţe bogate şi a acumulat tehnologie prin proiecte majore, are capacităţi de simulare, modelare şi experimentare pentru proiecte la scală mare, pe lângă capacitatea de design de clasă mondială pentru aeronave supersonice, toate acestea au pus bazele proiectului trenului super-rapid”, a mai spus acesta.
Având conexiuni cu Ministerul Apărării din China, CASC s-a implicat deja în dezvoltarea de sateliţi şi rachete, însă acum planurile sunt concentrate mai aproape de casă.
China deţine deja cea mai mare reţea de trenuri de mare viteză din lume şi, în mod evident, îşi doreşte să deţină în continuare controlul. Oficialii de la CASC au spus că vor munci în colaborare cu alte 20 de instituţii de cercetare, atât de stat, cât şi internaţionale, pentru a-şi îndeplini scopul.