x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Chişinău, 18 februarie: Discuţii bilaterale despre scut

Chişinău, 18 februarie: Discuţii bilaterale despre scut

17 Feb 2010   •   00:00

Reprezentanţi de la Bucureşti se vor întâlni joi, 18 februarie, la Chişinău, cu oficiali moldoveni pentru a iniţia consultări bilaterale pe tema amplasării unor elemente ale scutului american antirachetă în România, transmite Ministerul moldovean al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, citat de Moldpres.

Potrivit acestei surse, Republica Moldova porneşte în aceste discuţii de la premisa că fiecare stat suveran are dreptul de a decide singur, în baza intereselor naţionale, asupra aranjamentelor şi mecanismelor de asigurare a propriei securităţi. Valeriu Turea, purtător de cuvânt al MAE moldovean, a declarat miercuri că ţara sa urmăreşte cu atenţie evoluţiile pe această temă.

Oficialul a ţinut totodată să precizeze că Republica Moldova va avea o reacţie la decizia României de a găzdui scutul abia după negocierile purtate cu delegaţia de la Bucureşti. "Viteza reacţiei este salutată în cadrul meciurilor de box sau la 100 de metri sprint. În diplomaţie nu întotdeauna o reacţie imediată este în mod obligatoriu şi cea mai înţeleaptă", a precizat Turea. El a refuzat să comenteze poziţia Trasnistriei în această chestiune "deoarece nu prezintă interes".

×
Subiecte în articol: externe