x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CHIŞINĂU/ Parlamentul European, pe urmele torturii

CHIŞINĂU/ Parlamentul European, pe urmele torturii

de Vitalie Calugareanu    |    21 Iul 2009   •   00:00

La Parlamentul European au fost organizate luni audieri în problema torturării tinerilor în comisariatele de poliţie din Republica Moldova după protestele violente de la 7 aprilie.

La Bruxelles au fost invitaţi tineri maltrataţi de poliţie, care au povestit detalii de groază despre "coridorul morţii" prin care au trecut. Pe de altă parte, exponenţii guvernării comuniste de la Chişinău susţin că Rezoluţia Parlamentului European, care a pus capăt acelui masacru, este "o insultă la adresa poporului moldovean".

NENOROCIŢI PE VIAŢĂ
Zadarnic au încercat demnitarii europeni să afle luni de la reprezentantul Moldovei la Bruxelles, Iulian Groza, cum au fost pedepsiţi poliţiştii care i-au maltratat pe tineri după evenimentele din aprilie. Întrebat despre elucidarea cazurilor de tortură, Groza nu a ştiut ce să răspundă. La dezbateri au fost invitaţi însă şi tineri care au povestit amănunţit cum au fost bătuţi în comisariate de către poliţişti. Mărturiile lui Victor Aramă despre aşa-numitul "coridor al morţii", prin care erau somaţi să treacă tinerii în acele zile, i-a şocat pe cei prezeneţi la dezbateri.

Potrivit Ludmilei Popovici, director al Centrului de reabilitare "Memoria", care le-a acordat gratuit asistenţă medicală celor maltrataţi, unii tineri au fost pur şi simplu nenorociţi pentru tot restul vieţii. "Avem băieţi cu contuzie renală, nouă cazuri de surditate posttraumatică după ce băieţii au fost loviţi peste urechi, timpan rupt, ureche medie afectată. Problema este foarte serioasă, deoarece sunt implicaţi foarte mulţi poliţişti. Avem persoane care nici în clin, nici în mânecă nu au avut cu protestele. Pur şi simplu au coborât din microbuz, iar poliţiştii l-au lovit după cap...", a spus Ludmila Popovici.

ANCHETĂ COMPLETĂ
Reprezentantul parteneriatului european pentru democraţie, Marcin Walecki, a insistat ca UE să ceară autorităţilor de la Chişinău o investigare completă a cazurilor de tortură şi a propus ca asistenţa financiară europeană să nu mai treacă prin instituţiile guvernamentale ale Republicii Moldova care, potrivit lui, nu pot face dovada cooperării pentru protejarea cetăţenilor. Pe de altă parte, exponenţii puterii comuniste blamează Rezoluţia din aprilie a Parlamentului European prin care se cerea autorităţilor comuniste să pună capăt imediat torturii din comisariate.

Comunistul Grigorii Petrenko a spus că respectivul document este "o insultă la adresa poporului moldovean", deoarece nu face nici o referire la poliţiştii care au avut de suferit în timpul protestelor violente din luna aprilie: "Eu şi astăzi pot să repet ceea ce am spus atunci. Consider că atâta timp cât această Rezoluţie nu reflectă obiectiv evenimentele din 6, 7 şi 8 aprilie, aceasta nu poate fi considerată un document care merită discutat. Noi am avut amendamente aproape la fiecare articol, dar nu am fost ascultaţi", a menţionat comunistul Petrenko.

Reprezentanţii Parlamentului European au cerut observatorilor internaţionali care vor monitoriza alegerile parlamentare anticipate la data de 29 iulie din Republica Moldova să fie extrem de precauţi, astfel încât rezultatele scrutinului să reflecte adevărata opţiune a electoratului.

×
Subiecte în articol: externe