x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un tânăr ciclist a murit lovit de un șofer beat

Un tânăr ciclist a murit lovit de un șofer beat

07 Iun 2024   •   16:45
Un tânăr ciclist a murit lovit de un șofer beat

Ciclistul israelian Guy Timor a murit la vârsta de 21 de ani, joi seara, după ce a fost lovit de un șofer beat, în timpul unui antrenament. Tocmai împlinise 21 de ani.

Tânărul ciclist israelian, Guy Timor, a murit după ce a fost lovit de un șofer beat în timp ce se antrena în sudul țării, arată Times of Israel , care citează declarația oficială a echipei Israel-Premier Tech.

„Guy Timor, unul dintre cei mai promițători cicliști israelieni, și-a pierdut viața în mod tragic după ce a fost lovit de o mașină. Transmitem condoleanțe familiei lui Guy, echipei sale IGP și întregii comunități cicliste israeliene pentru această pierdere teribilă".

„Este o pierdere imensă și dureroasă”, a declarat Tzahi Bogen, antrenorul tânărului ciclist. „Este incredibil că într-o clipă un prieten a fost luat de lângă noi".

Yonanatan Turgeman a ținut să îi aducă un omagiu partenerului său din echipa Israel-Premier Tech. „A fost un ciclist extraordinar, mereu zâmbitor. Nu era nimeni care să nu vrea să meargă cu el", a spus el, adăugând: „Toate țările dezvoltate au o infrastructură pentru biciclete. Dar nu și țara noastră. Nu ne putem proteja singuri”.

(sursa: Mediafax)

Andreea Tobias, andreeat@mediafax.ro

Keywords:CICLIST, DECES

×
Subiecte în articol: ciclist deces sofer beat