x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cinci persoane au fost arestate, după insultele rasiste adresate fotbaliştilor din naţionala Angliei

Cinci persoane au fost arestate, după insultele rasiste adresate fotbaliştilor din naţionala Angliei

16 Iul 2021   •   10:20
Cinci persoane au fost arestate, după insultele rasiste adresate fotbaliştilor din naţionala Angliei
Sursa foto: Hepta

După ce au ratat penalty-uri în finala cu Italia, Marcus Rashford, Bukayo Saka şi Jadon Sancho au fost loviţi de ura revărsată pe reţelele sociale. Scotland Yard a furnizat rezultatul anchetei pe care a declanşat-o ca să afle cine se ascundea în spatele mesajelor rasiste.

Mai întâi a fost condamnarea fermă, unanimă, pe toate palierele societăţii britanice, urmată de un motto de solidaritate naţională, apoi anchetele Scotland Yard.

Iar acum au venit arestările plus un mesaj puternic: toleranţă zero faţă de fanii englezi care au adus insulte rasiste celor trei jucători din echipa naţională care au ratat penalty-uri în finala Euro 2020 împotriva Italiei.

Duminică seara, pe reţelele de socializare au apărut zeci de mesaje revoltătoare, discriminatorii, împotriva lui Marcus Rashford, Bukayo Saka şi Jadon Sancho, „vinovaţi” de a fi provocat înfrângerea naţionalei.

Infracţiunile au fost imediat stigmatizate de autorităţile politico-instituţionale (începând cu premierul Boris Johnson, dar şi prinţul William), precum şi de către Asociaţia engleză de fotbal.

Între timp, Scotland Yard a lansat o anchetă pentru a stabili cine se ascundea în spatele conturilor rasiste. A luat urma a cinci persoane, care au fost deja arestate. „Dacă vom găsi alte persoane, le vom opri şi vor trebui să răspundă acuzaţiilor foarte grave pentru acţiunile lor ruşinoase", a confirmat inspectorul-şef Mark Roberts, la BBC.

În Regat se cer legi mai aspre pentru a pedepsi rasismul. Premierul Boris Johnson a promis că, în curând, va fi aprobată o lege în baza căreia va fi declanşată interdicţia de intrare pe stadion pentru fanii responsabili de abuzul online, în colaborare cu cele mai populare platforme (Facebook, Instagram şi Twitter).

În aceeași zi, Bukayo Saka, în vârstă de 19 ani, a rupt tăcerea: „Nu vreau ca niciun copil sau adult să sufere mesajele urâte şi jignitoare primite de mine, de Rashford şi de Sancho. Nu există loc pentru rasism sau ură în fotbal şi în orice sferă socială. Iubirea câştigă întotdeauna".

Saka a făcut şi o promisiune: „Simt că v-am dezamăgit pe toţi, dar vă promit că nu mă voi descuraja, cu toate lucrurile negative pe care le-am suferit în ultimele zile”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: arestari rasiale