Un fost angajat CIA, care a lucrat drept contractor la Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA), a spus că el a fost sursa divulgării detaliilor privind un program de supraveghere american secret, acţionând din conştiinţă şi pentru a proteja “libertăţile fundamentale ale oamenilor din jurul lumii”.
Primul care a salutat gestul acestuia a fost nimeni altul decât Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, care l-a sfătuit pe acesta să se refugieze în America Latină, potrivit CNN.
Are 29 de ani şi e ascuns la Hong Kong
Ascuns într-o cameră a unui hotel din Hong Kong, Edward Snowden, 29 ani, a spus că s-a gândit mult înainte să publice detaliile unui program NSA, cu nume de cod PRISM, spunând că el a făcut acest pas deoarece a simţit că SUA construiesc o maşină de spionaj secretă şi nejustificată pentru monitorizarea şi spionarea fiecărui american.
Snowden, fost asistent tehnic la CIA, a spus că a lucrat la NSA drept angajat al contractorului Booz Allen. El a spus că a decis să divulge informaţiile după ce a scăpat de sub “vraja” preşedintelui Barack Obama, despre care el spune că a continuat politicile predecesorului său George W. Bush. “Nu doresc să trăiesc într-o societate care face acest tip de lucruri ... Nu doresc să trăiesc într-o lume unde tot ce fac şi spun este înregistrat. Acesta nu este un lucru pe care doresc să îl susţin şi cu care să trăiesc”, a spus el ziarului The Guardian, care a postat pe website-ul său un interviu video cu Snowden. Interviul avea data de 6 iunie 2013.
Telefonie mobilă, Google, Facebook...totul, interceptat
Atât The Guardian cât şi Washington Post au declarat săptămâna trecută că serviciile de securitate americane au monitorizat datele privind apelurile telefonice provenite de la Verizon şi datele de Internet provenite de la companiile mari precum Google şi Facebook.
Atunci când au dezvăluit identitatea lui Snowden duminică, ziarele au spus că el a căutat să fie identificat. “NSA a construit o infrastructură ce îi permite să intercepteze aproape orice”, a spus Snowden, când îşi explica acţiunile. “Cu această capacitate, vasta majoritate a comunicaţiilor umane sunt absorbite în mod automat fara o anumită ţintă. Dacă doresc să îţi văd emailurile sau să ascult telefonul soţiei tale, tot ce trebuie să fac este să folosesc interceptările. Îţi pot obţine emailurile, parolele, lista cu convorbirile telefonice, credit cardurile”, a spus el.
A lucrat la NSA timp de 4 ani
The Guardian a spus că Snowden a lucrat pentru NSA timp de patru ani drept contractor al unor companii din afară.
În urmă cu trei săptămâni, el a copiat documente secrete de la biroul NSA din Hawaii şi a spus supraveghetorului său că îi trebuie “două săptămâni” de concediu pentru tratarea epilepsiei, conform articolului din ziar. În 20 mai el a zburat în Hong Kong.
CIA şi Casa Albă nu comentează
CIA şi Casa Albă au refuzat să comenteze, în timp ce un purtător de cuvânt al directorului Agenţiei Naţionale de Informaţii nu a făcut comentarii directe despre Snowden, dar a spus că comunitatea informaţională analizează pagubele produse de recentele scurgeri de informaţii. “Orice persoană care a avut un acces la securitate ştie că el sau ea are obligaţia de a proteja informaţii secrete şi să respecte legea”, a spus purtătorul de cuvânt Shawn Turner.
Investigaţie
NSA a cerut o investigaţie criminală asupra scurgerii informaţiilor. Duminică, Departamentul american de Justiţie a spus că se afla în etapele iniţiale ale unei investigaţii criminale după scurgerile informaţionale.
Booz Allen, o firmă americană de consultanţă în management şi tehnologie, a spus că rapoartele privind informaţiile divulgate au fost “şocante, şi, dacă sunt corecte, această acţiune reprezintă o gravă încălcare” a politicii companiei.
Firma de consultanţă, subliniind că Snowden a fost un angajat al companiei pentru mai puţin de trei luni, a spus că va coopera cu orice investigaţie.
Un purtător de cuvânt pentru Dell Inc. a refuzat să comenteze asupra rapoartelor potrivit cărora Snowden a fost angajat al acestei companii. În 2009, Dell a achiziţionat Perot Systems, un contractor al Guvernului american ce a efectuat servicii pentru agenţiile americane de informaţii.
Cea mai mare scurgere de informaţii de securitate
Decizia lui Snowden de a-şi dezvălui identitatea şi locul unde se află a scos la iveală una dintre cele mai mari scurgeri informaţionale de securitate din istoria Statelor Unite şi amplifică o poveste care a aruncat o lumină puternică asupra utilizării extensive de către administraţia Obama a supravegherii secrete.
Până unde merg americanii?
Expunerea programului secret a declanşat o dezbatere intensă pe teritoriul Statelor Unite şi în străinătate cu privire la influenţa şi lungimea braţului NSA, care şi-a extins supravegherea în mod dramatic de la atacurile din 11 septembrie 2001 asupra Washington-ului şi New York-ului – atacuri despre care anumiţi critici ai fostului lider american George W. Bush susţin că s-ar putea să fi fost o lucrătură internă sau să fi fost cel puţin favorizate de elemente ale securităţii interne pentru a se atinge diverse obiective, printre care şi intensificarea supravegherii populaţiei.
Oficialii americani spun că agenţia operează în cadrul legii. Unii membri ai Congresului şi-au indicat suportul pentru activităţile NSA, în timp ce alţii au cerut o monitorizare mai dură şi posibile schimbări la legea de autorizare a supravegherilor.
Surprinşi de faptele prietenului
Acuzaţiile fostului angajat al CIA privind interceptarea de comunicaţii şi stocarea unor informaţii de către Agenţia Naţională de Securitate a Statelor Unite au surprins autorităţile din ţări care au relaţii bune cu Washingtonul.
În Australia, conservatorii din opoziţie s-au declarat extrem de îngrijoraţi de utilizarea de către Statele Unite a PRISM, programul care permite interceptarea comunicaţiilor electronice. Şi Comisia Europeană a anunţat că subiectul va fi discutat la sfârşitul acestei săptămâni la o întâlnire a miniştrilor de Externe UE-SUA.
Europenii vor clarificări
Întâlnirea dintre reprezentanţii Uniunii Europene şi ai Statelor Unite va avea loc vineri, la Dublin. Parlamentul European a organizat o scurtă dezbatere legată de urmărirea prin intermediul internetului a cetăţenilor europeni de către autorităţile de la Washington.
Anunţul privind intenţia de a reforma legile privind protecţia datelor personale a fost făcut de reprezentantul Comisiei Europene la dezbatere, Tonio Borg. "Trebuie să clarificăm situaţia cu autorităţile americane şi trebuie să fie foarte limpede că în orice situaţie în care informaţiile personale ale unui cetăţean european sunt în discuţie, trebuie aplicate regulile şi legislaţia Uniunii Europene", spune Tonio Borg.
După întâlnirea dintre reprezentanţii Europei şi ai Statelor Unite în domeniul afacerilor externe de la sfârşitul acestei săptămâni, în data de 19 iunie va avea loc o întâlnire a Comitetului pentru libertăţi civile şi justiţie - LIBE -a Parlamentului European, la care va participa şi comisarul Viviane Reding.
În timpul dezbaterii din Parlamentul European reprezentanţii grupurilor politice au subliniat că nu ar trebui uitat cine este adevăratul duşman. O referire la potenţialii terorişti urmăriţi de serviciile secrete, dar că autorităţile americane ar trebui, la rândul lor, să conştientizeze că relaţiile speciale implică şi obligaţii speciale, în sensul că Washingtonul nu poate spiona cetăţeni ai unor ţări aliate fără să respecte regulile.
De ce Hong Kong?
Un expert legal a fost uimit că Snowden a fugit în Hong Kong, deoarece acolo există un tratat de extrădare cu Statele Unite în timp ce China continentală nu are aşa ceva.
În cazurile penale obişnuite, spre deosebire de acesta, Hong Kong-ul a manifestat în anii recenţi o lipsă de dorinţă de a extrăda oameni ce înfruntă acuzaţii în SUA, a spus el.
În interviul video, Snowden a spus că “Hong Kong-ul are o puternică tradiţie pentru libertatea de exprimare.”
Extrădarea, o complicaţie
O extrădare a lui Edward Snowden, refugiat la Hong Kong după dezvăluiri despre o supraveghere electronică în Statele Unite, ar putea să se lovească de un veto din partea Beijingului, legislaţiei locale şi apărătorilor drepturilor civice din acest teritoriu autonom chinez. Washingtonul şi Hong Kong-ul au semnat un tratat de extrădare în 1996, cu un an înainte de retrocedarea fostei colonii britanice Chinei populare.
Însă acest tratat, semnat cu "autorizaţia" Beijingului, garantează Hong Kong-ului dreptul de a refuza o extrădare, în cazul în care aceasta vizează "apărarea, afacerile externe, interesul general sau politica publică" a Chinei. Această clauză conferă Beijingului - care controleaza relaţiile internaţionale şi apărarea Hong Kong-ului - un drept de veto, în fapt o pârghie diplomatică.
Însă Johnny Lau, un politolog specialist în China, apreciază că Statele Unite şi China, primele două puteri economice mondiale, au o abordare în general foarte pragmatică în asemenea contencioase. "Este necesar să privim îndeaproape interesele aflate iî joc. Este vorba doar despre un eveniment minor, care nu va afecta vastul tărâm al cooperarii chinezo-americane", a declarat el pentru AFP.
Acest punct de vedere este împărtăşit şi de către David Webb, un fost bancher care a trecut în domeniul luptei pentru transparenţa politică şi economică, în opinia căruia chinezii nu se vor opune extrădării lui Snowden, având în vedere dosarele sensibile aflate pe masă între cele două ţări. "Statele Unite acuză China de atacuri şi spionaj informatice, însă NSA (Agenţia Naţională americană pentru Securitate) şi alte agentţi fac acelaşi lucru", notează el.
Hong Kong-ul a fost înapoiat de englezi conducerii chineze în 1997, dar încă se bucură de o oarecare autonomie în afaceri şi funcţii guvernamentale. Totuşi, sub Hotărârea Hong Kong-ului privind Criminalii Fugitivi, Beijing-ul poate transmite o “instrucţiune” liderului oraşului pentru a se lua sau a nu se lua măsuri privind extrădările, atunci când interesele Chinei “în problemele de apărare sau afaceri externe ar fi afectate semnificativ.”
În mod obişnuit, vizitatorii americani în Hong Kong primesc o viză de 90 de zile. Conform ziarului The Guardian, Snowden a ajuns în Hong Kong din Hawaii la 20 mai.
Biroul Securităţii din Hong Kong, care este însărcinat cu aplicarea legii şi problemele de imigrare, nu a avut un răspuns imediat când a fost întrebat despre caz. Consulatul american a refuzat să comenteze asupra cazului.
Snowden, care a spus că şi-a lăsat prietena în Hawaii fără a-i spune unde se duce, a declarat că el ştia ce risc îşi asumă, dar consideră că publicitatea câştigată de dezvăluirile sale în ultimele câteva zile a meritat efortul.