x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cine sunt campionii mondiali la consumul de băuturi alcoolice. În Europa, Republica Moldova ocupă locul întâi

Cine sunt campionii mondiali la consumul de băuturi alcoolice. În Europa, Republica Moldova ocupă locul întâi

02 Mar 2017   •   14:48
Cine sunt campionii mondiali la consumul de băuturi alcoolice. În Europa, Republica Moldova ocupă locul întâi

Un studiu publicat recent într-o revistă medicală citată de indy100.com se spune că în China consumul de alcool a crescut exponenţial în rândul clasei de mijloc.

În anul 1978 se consumau 2,5 l de alcool pe an de persoană pe când în 2010, consumul ajunsese la 6,7 l iar la ora actuală la 15,1 l.  Gvernul de la Beijing însă nu ia în calcul implicaţiile consumului de alcool în degradarea stării de sănănătate a populaţiei.

Pe de altă parte consumul de alcool din China este departe de recordmenii mondiali la acest sport.

Cei mai mari băutori din lume vin din două ţări islamice, unde consumul de alcool  este interzis de Coran: Ciad şi Emiratele Arabe Unite. În aceste două ţări consumul se încadrează între 33,9 şi 32,8 litri pe an.

În Europa, campionii acestei îndeletniciri sunt fraţii noştrii de peste Prut, cu un consum de peste 25 litri de alcool pe an.

_________________________

*Studiul se refera la alcool pur.

×