Un român în vârstă de 34 de ani a fost reţinut ieri, la Nicosia, în cazul vandalizării mormintelor a trei arhiepiscopi ciprioţi, informează AFP. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, românul era cunoscut pentru faptul că avea o problemă "cu biserica şi clerul" şi a semnat o declaraţie în care se declară responsabil de vandalizarea mormintelor.
După ce, iniţial, Poliţia spusese că au fost furate rămăşiţele pământeşti a doi arhiepiscopi şi că piatra de la mormântul celui de al treilea a fost mutată, a revenit asupra declaraţiilor, precizând că un singur sicriu a dispărut, de fapt.
Românul ar putea fi inculpat pentru profanarea şi vandalizarea unor rămăşiţe pământeşti.
Dispariţia sicrielor a fost anunţată duminică dimineaţă foarte devreme de Pompieri, care merseseră la Cimitirul Ayios Spyridonas, unde le fusese semnalat un incendiu.
Iniţial, Poliţia a anunţat că sicriele lui Sofronios III (1865-1900) şi lui Kyrillos II (1909-1916) dispăruseră şi că mormântul arhiepiscopului Kyrillos III (1916-1933) a fost vandalizat, dar că sicriul nu a fost furat.
Mai târziu, Poliţia a revenit asupra declaraţiilor făcute, spunând că rămăşiţele lui Kyrillos II nu se găseau în cimitir de mai mult timp, însă asta pentru că fuseseră transferate de Biserica din Cipru pentru a fi înhumate în localitatea natală a acestuia.
Un caz la fel de şocant s-a petrecut în Cipru în decembrie anul trecut, când rămăşiţele fostului preşedinte cipriot Tassos Papadopoulos, decedat cu un an în urmă, au fost furate dintr-un cimitir din Nicosia.
Corpul a fost găsit la 8 martie, după informaţiile primite printr-un telefon anonim.