x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Circuitul Istanbul Park va fi administrat de noi operatori pentru a readuce cursele de Formula 1

Circuitul Istanbul Park va fi administrat de noi operatori pentru a readuce cursele de Formula 1

de Redacția Jurnalul    |    02 Apr 2024   •   22:40
Circuitul Istanbul Park va fi administrat de noi operatori pentru a readuce cursele de Formula 1
Sursa foto: Hepta

Circuitul Istanbul Park, fosta gazdă a Marelui Premiu de Formula 1 al Turciei, are noi operatori. Aceștia sunt însărcinați să readucă Formula 1 în Turcia până în 2026, a relatat marți presa centrală.Turcia a revenit în circuit în 2020 și 2021, după aproape un deceniu, dar lipsește începând cu 2022.

Unul din motive a fost de natură financiară, fiind necesare zeci de milioane de dolari pentru a asigura contractul pe care concurenții, inclusiv din Qatar, au putut să îl finanțeze.

De atunci, Turcia și-a propus să readucă competiția în circuit, președintele Tayyip Erdogan întâlnindu-se în martie cu șeful organismului de conducere FIA, Mohammed Ben Sulayem, pentru a discuta despre revenirea atât a F1, cât și a Campionatului Mondial de Raliuri.

Can Bilim Egitim Kurumlari A.S., deținută parțial de Lale Cander, președintele filialei turcești a furnizorului de pneuri de F1 Pirelli, a câștigat licitația pentru operarea circuitului pentru următorii 30 de ani pentru aproximativ 117,8 milioane de dolari, a anunțat marți televiziunea Haberturk și canalul turc Motorsport.com.

Ministrul Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, a declarat luna trecută că licitația va fi atribuită ofertantului care va fi capabil să readucă acest sport în Turcia până în 2026.

Istanbul Park a fost popular în rândul piloților și a înregistrat o creștere a numărului de participanți în 2020 și 2021 în comparație cu perioada 2005-2011.

Noii operatori au sarcina de a ajunge la un acord în termen de o lună pentru a readuce F1 în Turcia, iar pentru fiecare an începând din 2026 în care circuitul nu va găzdui un Mare Premiu, operatorii vor trebui să plătească administrației 25% din taxa contractului de găzduire a F1, potrivit condițiilor licitației.

De asemenea, noii operatori vor avea voie să construiască centre comerciale și spații de divertisment pe terenul respectiv în cadrul licitației.

Haberturk a relatat că o delegație a proprietarilor F1, Liberty Media, va veni la Istanbul după actuala lună sfântă musulmană a Ramadanului pentru a inspecta circuitul.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Istanbul Park formula 1