O persoană a decedat, iar alte şapte au fost rănite, după ce motorul unui avion de pasageri a explodat, provocand panică în timpul zborului, încheiat cu o aterizare de urgenţă în estul Statelor Unite.
Avionul aparţinând companiei Southwest Airlines si avand 149 de persoane la bord, s-a depresurizat după ce motorul a cedat la o altitudine de circa 10.000 de metri. Măştile de oxigen au coborât, iar pasagerii, ingroziti, s-au grabit sa transmita celor dragi pe reţelele de socializare mesaje în care au scris că trăiau ultimele clipe din viaţă.
Persoana decedata a fost parţial trasă afară din avion după ce unul dintre geamuri s-a spulberat în urma depresurizării cabinei, conform informaţiilor publicate pe conturile pasagerilor, citate de media americane. Femeia a fost prinsa si trasă înapoi în avion de ceilalţi pasageri.
"Suntem profund întristaţi să confirmăm că în urma acestui accident a rezultat un deces", a notat compania Southwest Airlines într-un comunicat.
Aeronava Southwest Airlines a decolat de pe aeroportul LaGuardia din New York către Dallas, Texas. Problema tehnică a fost raportată la ora 11:13 (15:13 GMT), iar avionul a aterizat 14 minute mai târziu, conform informaţiilor oficiale.
Pasagerii au declarat că au auzit o explozie după ce aparatul Boeing 737 a urcat până la circa 10.000 de metri altitudine. Aceasta a fost urmată de o a doua explozie, iar cabina s-a depresurizat, potrivit persoanelor aflate în avion care au publicat fotografii cu ei pe reţelele de socializare în timp ce se pregăteau de aterizarea de urgenţă.
A doua explozie ar fi putut fi sunetul geamului spulberat, a indicat unul dintre pasageri. Au fost resimţite turbulenţe violente în timpul încercării de stabilizare a aeronavei, apoi a urmat coborârea rapidă către Philadelphia, a notat pe Twitter alt pasager.
În fotografiile publicate pe reţeaua de socializare se pot observa motorul şi fuselajul deteriorate şi lipsa unuia dintre geamuri.