x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coliziune între o ambarcaţiune de migranţi şi gărzile de coastă elene

Coliziune între o ambarcaţiune de migranţi şi gărzile de coastă elene

23 Oct 2019   •   22:10
Coliziune între o ambarcaţiune de migranţi şi gărzile de coastă elene

Un migrant şi-a pierdut viaţa, doi sunt daţi dispăruţi, iar şase au fost răniţi în urma unei coliziuni produse miercuri dimineaţă între o ambarcaţiune cu migranţi şi o navă de patrulare a Gărzilor de coastă elene, în apropiere de insula greacă Kos, informează AFP.

Coliziunea a avut loc în timp ce era încă întuneric în apropiere de această insulă din Marea Egee, au precizat Gărzile de coastă elene, adăugând că ambarcaţiunea cu migranţi transporta 34 de persoane şi nu avea corpuri de iluminat.

Un bărbat şi un copil de trei ani sunt daţi dispăruţi. Cei răniţi, între care o femeie însărcinată şi două persoane în stare gravă, precum şi supravieţuitorii au fost spitalizaţi în Kos, o insulă greacă situată foarte aproape de coastele Turciei.

Grecia a redevenit în acest an principalul punct de intrare pentru migranţi în Europa, cu un flux crescut venind dinspre Turcia vecină. Guvernul elen a sporit patrulele pentru descurajarea ambarcaţiunilor cu migranţi.

Premierul conservator elen, Kyriakos Mitsotakis, a afirmat săptămâna trecută, într-un discurs, că „valurile de refugiaţi şi migranţi economici asediază în prezent ţările europene”.

Mitsotakis, venit la putere în iulie, doreşte să retrimită în Turcia circa 10.000 de persoane şi să accelereze procedurile pentru cererile privind statutul de refugiat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: coliziune ambarcațiuni migranti