Ministrul columbian al Apărării, Gabriel Silva, a anunţat aseară că armata se află în stare de alertă maximă, pentru a putea contracara orice atac, după ce Venezuela a distrus două puncte improvizate de trecere a frontierei.
Declaraţia a fost făcută la încheierea unei reuniuni a Consiliului de securitate, desfăşurată în oraşul Arauca, aflat la graniţa cu Venezuela.
Conform unui comunicat al Ministerului columbian al Apărării, armata nu intenţionează să se lase provocată, în condiţiile în care "există forţe provocatoare la frontieră", relatează AFP, citată de Mediafax. "Aceasta nu înseamnă însă că nu suntem pregătiţi şi în stare de alertă maximă pentru a împiedica orice agresiune împotriva Columbiei, a columbienilor sau a teritoriului nostru", a declarat Silva în cursul reuniunii.
În luna iulie, preşedintele venezuelan Hugo Chavez a suspendat relaţiile diplomatice cu Columbia, în semn de protest faţă de semnarea unui acord între Bogota şi Washington, care permite armatei americane să utilizeze şapte baze militare columbiene.
Citește pe Antena3.ro